Alte poveşti de război
Foaierul Sălii Radio a fost neîncăpător, vineri, la vernisajul expoziţiei de fotografie „România în Afganistan – 12 ani de parteneriat strategic româno-american”. Am relatat pe larg acest eveniment, pe care l-am declarat „Subiectul zilei” de vineri. Ce dorim să vă dezvăluim acum este că momentul a fost unul de mare emoţie pentru corespondenţii noştri de război şi pentru că au avut ocazia să îi întâlnească pe unii dintre comandanţii batalioanelor dislocate în Irak sau Afganistan, alături de care au petrecut zile sau luni întregi, departe de casă. E lesne de înţeles că poveştile au început să curgă imediat, în ritmul amintirilor mai vesele sau mai triste.
Ne bucurăm să vă spunem câteva dintre acestea .
2002: Radio Kandahar emite pentru Radio România Actualităţi
Nu puteam evita în Kandahar postul local de radio. Controlat până în ianuarie 2002 de talibani, principal mijloc de propagandă al mollahului Omar şi al Al-Qaeda în toată perioada de dominare a fundamentaliştilor in Afganistan. Post de radio unde s-au dus lupte grele între miliţiile Al-Qaeda şi trupele aeropurtate americane. În Afganistan, radioul a fost şi rămâne principalul mijloc de informare pentru populaţie.Şi talibanii au speculat acest lucru. La fel, trupele americane care au utilizat mai târziu radioul în operaţiuni psihologice (PsyOps).
În toamna anului 2002 vizitam postul local de radio însoţit de colegul meu, Mario Balint, şi de interpretul plătit de noi, cel care ne asigura dialogul cu populaţia locală. Se poate observa din fotografii cum arăta în acel moment postul de radio. O clădire ce purta urmele luptelor, din care doar câteva încăperi rămăseseră funcţionale. În rest totul era distrus. Ei bine… Acolo l-am intalnit pe Faisal. Tehnician, redactor, şef de control tehnic, om bun la toate. Impresionat de vizita noastră a pornit emisia (postul emitea doar câteva ore pe zi) şi a anunţat că primeşte în vizită o delegaţie din Europa. România era o ţară necunoscută pentru afgani. Şi singura localizare posibilă, înţeleasă de toţi era… Europa. Corespondenţii Radio România Actualităţi au constituit atunci prilejul pentru a porni emisia postului local de radio din Kandahar. În privirile lui Faisal se citeşte bucurie. Cu siguranţă că nu primise astfel de vizite. Cu ajutorul interpretului am aflat o parte din povestea postului de radio, care, o bună perioadă de timp, a difuzat exclusiv rugăciuni şi predici ale muezinilor agreaţi de talibani. Fără muzică, fără prea multă vorbă. Totul era cenzurat de talibani. Existau două persoane din „biroul de comandă” al talibanilor care supravegheau permanent emisia. Tot Faisal ne-a povestit că unul dintre colegii săi care a fost găsit vinovat pentru anumite probleme tehnice a fost luat, dus şi închis de talibani. Din acea zi, Faisal nu a mai ştiut nimic despre el.
Afganistanul şi, mai ales Kandaharul – fosta capitală 
a talibanilor, sunt greu de înţeles pentru noi. O combinaţie între secolul XIV şi secolul XX. Calendarul după Hegira, prezent şi vizibil peste tot… Era atunci anul 1384 după Hegira. Şi singura legatură cu lumea contemporană o reprezenta în mare parte acest post de radio, echipamentele de acolo şi emisia, alături de câteva clădiri din beton şi drumuri asfaltate construite în perioada ocupaţiei sovietice. În rest: bordeie din pământ, bazare cu canale de scurgere „la vedere”, oi tranşate expuse la vânzare în aer liber, arme la vedere. În acea perioadă (când noi făceam această vizită în Kandahar) militarii, trupele regulate din coaliţie nu aveau voie să intre în oras. Doar acum, după atâtea răpiri de jurnalişti (adevărat, atunci nu erau „la modă) îmi dau seama de pericolul la care ne-am expus. Undeva, pe străduţe, în timpul acelei vizite în „adâncimea” oraşului Kandahar, mergeam ca pietoni pe marginea unei uliţe (nu-i pot spune stradă, era neasfaltată deşi marginită pe ambele laturi de „magazine”)… În drepata noastră a încetinit o camionetă de teren. Unul dintre cei doi „bărboşi” din interior ne-a facut un semn cu mâna cu pumnul drept strâns cu degetul mare ridicat: „all right”. Erau forţele speciale americane. Care ne-au „identificat” printre afgani şi ne dădeau astfel de înţeles că ei sunt acolo şi veghează.
O poveste interesantă o are radioul şi în perioada 
post-talibană a Kandaharului. Folosit similar, ca mijloc de propagandă. Imediat după victoria trupelor americane acestea au promovat o complexă operaţiune psihologică. Având ca instrument principal radioul. Primul post de radio al trupelor americane a emis dintr-o aeronavă Hercules. Şi, în sprijinul acestei misiuni, au fost aruncate – tot din avioane – sute de aparate de radio (tranzistoare) cu bateriile aferente. Pregătite pentru a recepţiona emisia postului american. După dezvoltarea bazei americane din zona Aeroportului Kandahar postul de radio pentru operaţiuni psihologice a fost mutat acolo, „pe sol”, cu un orar bine stabilit de emisie, cu nativi afgani cu cetăţenie americană care asigurau partea editoriala a programului.
Radio România a fost acolo şi a difuzat corespondenţele noastre despre această poveste a radioului din Kandahar. Acolo totul are o poveste. Cum scriam mai sus, greu de înţeles pentru noi… europenii.
Fotografiile ataşate acestui articol nu sunt prezente în expozitia vernisată vineri in foaierul Sălii Radio. Şi le puteţi vedea doar aici, unice şi exclusive. Realizate cu primul meu aparat foto digital. Un HP care, în 2002, consuma un set de 4 baterii pentru aproximativ 20 de poze. Fotografiile au fost făcute exact acum 12 ani (26 oct 2002).
Radu Costin DOBRITOIU
