Mii de migranţi şi-au continuat călătoria către Slovenia, în ciuda deciziei autorităţilor, care urmează să aprobe marţi o serie de schimbări legislative care vor autoriza armata să asigure, alături de poliţie, securitatea graniţelor. Luni, Slovenia a anunţat că va accepta accesul migranţilor, prin graniţa sudică cu Croaţia, atâta timp cât acelaşi număr de persoane vor putea ieşi prin graniţa nordică, cu Austria. „Sosirea migranţilor, în ultimele trei zile, a excedat numărul pentru care Slovenia era pregătită”, a explicat marţi Miro Cerar, premierul sloven. „Numai ieri, peste 8.000 de persoane au ajuns în Slovenia, în timp ce numai 2.000 au plecat apoi în Austria, în ciuda afirmaţiilor autorităţilor austriece, care susţin că politicile privind primirea refugiaţilor nu au fost schimbate”. Luni, Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a declarat că peste 10.000 de migranţi au fost blocaţi în Serbia, la graniţa cu Croaţia.
EURONEWS – 20 octombrie