Premierul Victor Ponta va participa, astăzi la Sofia, la cea de-a doua reuniune a Grupului de la Craiova – întâlnirea trilaterală a şefilor de guverne din Bulgaria, România şi Serbia. Prima întâlnire formală a acestui Grup a avut loc la Craiova, la data de 24 aprilie 2015, în marja şedinţei comune de guvern România-Bulgaria. Cu ocazia reuniunii de la Sofia, va fi analizată şi situaţia interconectării infrastructurii celor trei ţări în domeniile rutier şi feroviar, al reţelelor de electricitate şi de gaze. Evoluţiile regionale de interes, precum problema migraţiei, Balcanii de Vest sau Parteneriatul Estic vor figura, de asemenea, pe agenda întîlnirii trilaterale din capitala Bulgariei.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 octombrie)