Guvernul Republicii Moldova a aprobat miercuri candidatura fostului premier al republicii, Dumitru Braghiş, pentru funcţia de ambasador în Rusia, au anunţat surse din cadrul Serviciului de presă al Cabinetului. Acum, decretul de numire al acestuia trebuie semnat de preşedintele republicii, Nicolae Timofti. Amintim că Republica Moldova a rechemat în luna mai ambasadorii săi din zece ţări. În luna septembrie anul trecut, în timpul şedinţei Comisiei Parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană a fost prezentată lista candidaţilor pentru funcţia de ambasadori în diferite ţări, inclusiv în Rusia. Dumitru Braghiş a condus Guvernul moldovean în perioada 1999-2001, în timpul mandatului preşedintelui Petru Lucinschi. După alegerea liderului Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, în funcţia de preşedinte al republicii, Dumitru Braghiş a părăsit această funcţie, iar în perioada 2001-2009 a fost deputat în Parlamentul moldovean. Surse din cadrul Guvernului au anunţat că printre sarcinile lui Braghiş se află îmbunătăţirea relaţiilor cu Moscova, care s-au înrăutăţit în vara anului trecut. Atunci, Guvernul moldovean a semnat Acordul de Asociere cu UE, care prevede deschiderea pieţei moldoveneşti pentru mărfurile europene. Rusia, temându-se de reexportul lor pe pieţele din CSI şi Uniunea Vamală, a instituit restricţii temporare la importul unor produse din Republica Moldova.
www.itar-tass.com – 28 octombrie