Vicepremierul Gabriel Oprea a fost chemat ieri ca martor la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, care şi-a pierdut viaţa în timp ce îi asigura deschiderea coloanei oficiale. La ieşirea de la audieri, demnitarul a declarat că în seara accidentului venea de la o instituţie a statului. Întrebat de jurnalişti de ce avea nevoie de escortă, Gabriel Oprea a precizat că orice ministru de interne a beneficiat întotdeauna de un echipaj de poliţie la deplasările în timpul serviciului şi a respins speculaţiile potrivit cărora ar fi încălcat legea.
Gabriel Oprea: Eram în timpul serviciului, îmi făceam datoria. Am declarat procurorilor. De la o instituţie a statului român. Am declarat toate aceste lucruri. Nu am voie să spun mai mult decât am declarat. Vreau să vă spun că n-am avut nimic în plus faţă de tot ce au avut ceilalţi miniştri de interne. Vreau să ştiţi că am muncit de dimineaţă până seara într-un context greu de securitate. Vreau să ştiţi… Am avut mai multe deplasări şi se ştiu de la Parchet, tot timpul pentru a-mi face datoria. Şi vreau să ştiţi că în toată activitatea mea de ministru sau vicepremier nu am încălcat legea.
Vicepremierul Gabriel Oprea a mai spus că va merge la Parchet ori de câte ori va fi chemat şi că a trimis procurorilor toate documentele solicitate. Potrivit redactorului nostru Diana Surdu, în acest caz au fost audiate deja mai multe persoane: şoferul maşinii cu care se deplasa în acea seară Gabriel Oprea şi ceilalţi poliţişti din coloana oficială.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 octombrie