Previziunile săptămânii: 27 octombrie – 2 noiembrie

27 octombrie

• În Calendarul Creştin-Ortodox este marcată sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, Ocrotitorul Bucureştilor
• În perioada 27 – 29 octombrie, o delegaţie a Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, condusă de deputatul PSD Georgian Pop, preşedintele comisiei, efectuează o vizită la Londra. În programul vizitei au fost incluse convorbiri cu membrii comisiei parlamentare de profil din Marea Britanie, precum şi cu alţi demnitari britanici. Din delegaţia parlamentară română face parte şi deputatul PSD Liviu Codîrlă
• Liderii grupurilor parlamentare ale PNL şi PDL din Camera Deputaţilor, George Scutaru şi Tinel Gheorghe, susţin o conferinţă de presă – ora 13:00, la sala Grupului parlamentar al PNL, etaj 2
• Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor – ora 14:00
• Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor – ora 14:00
• Activităţi în cadrul grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor – ora 14:00
• Şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor – ora 15:00. Deputaţii urmează să dea votul asupra moţiunii simple „Românii de pretutindeni – victimele unui actor netalentat şi dezinteresat”, prin care iniţiatorii, deputaţii PNL şi PDL, îi cer ministrului delegat pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, să iniţieze o procedură de „evaluare serioasă şi credibilă” a numărului de români care trăiesc în afara graniţelor ţării. De asemenea este aşteptat şi votul asupra cererii de arestare preventivă a deputatului PC Ion Diniţă, amânat de săptămâna trecută
• Fundaţia „Scheherazade” şi Fundaţia „Konrad-Adenauer”, în parteneriat cu Centrul pentru Dezvoltare Democratică, organizează conferinţa „Tinerii care părăsesc centrele de plasament – aceleaşi drepturi pentru toţi”, eveniment la care participă preşedintele Comisiei pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, Ştefan-Petru Dâlcă şi vicepreşedintele aceleiaşi comisii, Liliana Mincă – ora 9:00, la Hotel Crowne Plaza, Bd. Poligrafiei nr. 1
• Premierul Victor Ponta are o întâlnire cu o delegaţie a Patriarhiei Ierusalimului, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil III, şi cu o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – ora 18:00, la Palatul Victoria
• Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, secretarul de stat în MS, prof.univ.dr. Dorel Săndesc, preşedintele CNAS, dr. Vasile Ciurchea, şi preşedintele CASMB, prof.univ.dr. Gheorghe Iana particpă la conferinţa „Cardiologia intervenţională – esenţială în managementul eficient al afecţiunilor cardiovasculare”, organizată de Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” – ora 12:00, în Şos. Berceni nr. 12
• Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism şi Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti organizează o sesiune de informare privind programele naţionale cu finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat, precum şi proiectul „Locuri de muncă subvenţionate pentru TINEri”, eveniment la care participă ministrul delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri şi turism, Florin Jianu – ora 10:00, la sediul universităţii, Str. Dâmbovnicului nr. 22
• La Botoşani, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, are programate întâlniri cu şefii din administraţia publică locală, cu reprezentanţii mediului de afaceri, cu primarii din judeţ şi susţine şi o conferinţă de presă. Program:
– ora 11:30 – se întâlneşte la Primăria municipiului Botoșani, în sala de şedinţe a Consiliului Local, cu şefii din administraţia publică locală, directori şi reprezentanţii mediului de afaceri din Botoşani. În cadrul acestei întâlniri, Eugen Teodorovici prezintă sursele de finanţare europeană care vor putea fi accesate atât de mediul de afaceri, cât şi de administraţiile publice locale, în exerciţiul financiar 2014 – 2020.
– ora 15:30 – susţine o conferinţă de presă – la sediul PSD Botoşani
• Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţii pentru două emisiuni de certificate de trezorerie, în valoare totală de 1,3 miliarde lei
• Prof. dr. Teodor Meleşcanu, candidat independent la Preşedinţia României, participă la dezbaterea „România şi calea consensuală”, cu ocazia lansării cărții „Elveția – un model pentru România” – ora 16:00, în aula Bibliotecii Centrale Universitare, Calea Victoriei nr. 88. La eveniment participă şi dr. Octavian Jora, Academia de Studii Economice, redactor-șef al revistei „Economistul”, prof. univ. dr. Mircea Coşea, Universitatea „Dimitrie Cantemir” Bucureşti şi Corneliu Vlad, publicist și membru al Uniunii Scriitorilor
• Conferinţă de presă pe tema programului său electoral intitulat „Transilvanizarea României”, precum şi pe marginea altor subiecte de interes, susţinută de candidatul la Preşedinţia României din partea Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Szilagyi Zsolt – ora 14:30, la Restaurantul Loja Berarilor, Strada Ion Brezoianu nr. 23-25
• Manifestări organizate cu prilejul Sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie Cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor:
– ora 9:30 – Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului (aflat în vizită la Bucureşti în perioada 24 – 27 octombrie) şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel vor oficia Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un sobor de ierarhi ortodocşi din ţară şi străinătate, preoţi şi diaconi – pe podiumul din apropierea Catedralei Patriarhale
– ora 17:00 – delegaţia Patriarhiei Ierusalimului va vizita Palatul Parlamentului
– ora 19:00 – etapa finală a celei de-a VII-a ediţii a concursului coral naţional de muzică bisericească, „Lăudaţi pe Domnul”, organizat de Sectorul Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române – la Sala Radio. Vor concura cele şase formaţii corale parohiale mixte câştigătoare ale concursurilor desfăşurate în fiecare mitropolie din ţară
• Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea „Sfântul Kliment Ohridski“ din Sofia (Bulgaria), organizează o expoziţie de fotografii şi materiale documentare intitulată „Sfântul Dimitrie – Sfântul a două popoare“. Vernisajul expoziţiei – ora 16:00, în holul central al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, situată în Strada Sfânta Ecaterina nr. 2
• La Cluj-Napoca, au loc manifestări în cadrul pelerinajului Crucii Tineretului şi al icoanei Maicii Domnului:
– ora 6:45 – Sfânta Liturghie în Capela Sfântul Iosif
– ora 9:00 – de Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de PS Florentin Crihălmeanu, episcopul Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Cluj-Gherla.
– ora 18:00 – credincioşii pornesc în procesiune până la Biserica Piaristă (a Universităţii), unde Crucea Tineretului şi icoana Maicii Domnului vor fi preluate de comunitatea romano-catolică din Cluj-Napoca
– ora 19:00 – la Biserica Piariştilor are loc Sfânta Liturghie, în limba maghiară şi rit latin
• Manifestări dedicate Zilei Armatei Române (25 octombrie):
– ora 11:00 – la cimitirul eroilor din Orhei, Republica Moldova, are loc un ceremonial religios oficiat de un sobor de preoţi de la Mitropolia Basarabiei, urmat de depuneri de coroane de flori la mormintele soldaților români, iar reprezentanți ai elevilor din Orhei vor susține un scurt program artistic. La suita de activități sunt așteptați să participe ataşatul apărării din cadrul Ambasadei României la Chișinău, colonel Dumitru Neacşu, care deschide evenimentul, urmat de alocuțiunile preşedintelui Consiliului raional Orhei, Ion Ştefîrţa, primarului oraşului Orhei, Vitalie Colun, ale reprezentanților veteranilor de război. Vor participa și reprezentanți ai Ministerului Apărării al Republicii Moldova
– ora 13:00 – în localitatea Neculăieuca, în Republica Moldova, are loc un ceremonial religios oficiat de un sobor de preoţi de la Mitropolia Basarabiei, urmat de depuneri de coroane de flori, iar reprezentanți ai elevilor din localitate vor susține un scurt moment artistic. Ataşatul apărării, colonel Dumitru Neacşu, susține un cuvânt de deschidere. Preşedintele Consiliului raional Orhei, Ion Ştefîrţa, primarul localităţii Neculăieuca, Dumitru Croitoru, și reprezentanți ai veteranilor de război vor susține scurte alocuțiuni. La eveniment vor participa reprezentanţi ai Ministerului Apărării al Republicii Moldova
– ora 17:30 – concert al Ansamblului ”Doina” al Armatei române – la Palatul de Cultură din oraşul Ungheni, Republica Moldova
• Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate cererea Agenţiei Naţionale de Integritate de judecare mai devreme a dosarului privind incompatibilitatea preşedintelui PNL, Klaus Iohannis
• La Michrechi, în Ungaria, are loc, la Casa de Cultură „Gheorghe Dulău”, şedinţa de constituire a Consiliului Local, ales în urma alegerilor din 12 octombrie pentru mandatul 2014 – 2019, noul consiliu urmând să se transforme în Autoguvernare Românească Locală, fiindcă toţi cei şase consilieri locali aleşi, inclusiv primarul câştigător, s-au declarat români în registrul naţionalităţii – ora 14:00
• În perioada 27 – 28 octombrie, se desfăşoară cea de-a IV-a ediţie a „ZF Digital’ 14” – ora 9:30, la World Trade Center, Hotel Pullman
• DHL Express şi Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism (DIMMMAT) lansează programul „Internaţionalizarea IMM-urilor”, care îşi propune să susţină firmele din România în identificarea oportunităţilor generate de procesul de internaţionalizare şi să ofere informaţii şi consultanţă privind adaptarea afacerilor locale la cerinţele pieţei globale – ora 11:30, la Hotel Phoenicia Grand, sala Bucureşti
• Conferinţă organizată de Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România, în perioada 27 – 28 octombrie – ora 12:00, la International Bucharest City Center Hotel, Str. Căuzaşi nr. 27
• La Iaşi, are loc o conferinţă de presă organizată de Spitalul Clinic CF Iaşi privind Conferinţa Naţională cu participare internaţională ”Zilele Spitalului Clinic CF Iaşi 2014” care are loc în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie – ora 9:00
• La Cluj – Napoca are loc conferinţa „Stereotipuri de gen în publicitate” susţinută de conf. univ. dr. Mihaela Frunză, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj – ora 13:00, la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, Calea Dorobanţilor nr. 104, etajul VII, Sala Media
• La Cluj – Napoca, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) şi Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) iniţiază, în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie, o nouă etapă a programului de educaţie cinematografică – „EducaTIFF”, Săptămâna Filmului pentru Elevi – la Cinema Victoria
• Scriitoarea Nora Iuga participă la un dialog deschis cu elevii Liceului Teoretic „Școala MEA” – ora 15:00, la Librăria Bastilia, Piaţa Romană nr. 5
• Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti prezintă a doua secvenţă a programului Serile de poezie şi blues ale MNLR – „Poezie. La Comedie!” – ora 18:00, în Sala Studio a Teatrului de Comedie din Bucureşti, Str. Sf. Dumitru, nr. 2. Vor susţine recitaluri doi dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani: Marian Drăghici şi Ioan Es Pop. Amfitrionii Serilor sunt poetul Dan Mircea Cipariu şi muzicianul Mircea Tiberian
• Filiala Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor organizează, în colaborare cu Institutul Cultural Român, a doua lectură în premieră a stagiunii 2014 – 2015 – piesa „Candelabrul lui Ilici”, de Emil Mladin, urmată de discuţii moderate de Horia Gârbea, preşedintele Filialei Bucureşti Dramaturgie a USR – ora 18:00, în Sala Mare a ICR
• Orchestra de cameră “Philarmonia”, dirijată de maestrul Nicolae Iliescu concertează, de la ora 19:00 pe scena sălii de spectacole a Centrului Naţional de Artă “Tinerimea Română” din Bucureşti din Bd. Schitu Măgureanu nr. 4, în cadrul celei de a III-a ediţii a Galei “Tinerimea Română” care se derulează în perioada 27 – 30 octombrie
• Licitaţia „Arte plastice, carte şi design românesc de produs” – ora 19:00, la Casa Goldart Ghildush
• Institutul maghiar de cultură Balassi găzduieşte spectacolul – lectură ”Liliom – Viaţa şi moartea unui vagabond” de Molnár Ferenc – ora 20:00, în Str. Gina Patrichi (fostă Orlando) nr.8
• Vernisajul expoziţiei „Actorul Ion Manu – Hazul bonom şi ironia subtilă” – ora 21:45, la Centrul Cultural “Ion Manu” Otopeni. Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie
• La Cluj – Napoca, Centrul Cultural „Petre Ţuţea”, în parteneriat cu Municipiul Cluj-Napoca şi Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”, organizează evenimentul „Seară de Dans și Artă Dramatică (SeDAD)” – ora 18:00, la Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor, Str. Baba Novac nr. 35
• La Craiova, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” găzduieşte vernisajul expoziţiei de carte „25 Octombrie – Ziua Armatei Române” – în Salonul Expoziţional al bibliotecii
• La Focşani, Orchestra de Cameră „Unirea” susţine evenimentul „Musicals Gala” – ora 19:00, în sala mare a Ateneului Popular „Maior Gh. Pastia”. Alături de orchestră, vor urca pe scenă trei soliste ale Operei Naționale București: Simonida Luțescu, Crina Zancu și Elena Dincă
• La Râmnicu Vâlcea, Filarmonica “Ion Dumitrescu” prezintă concertul extraordinar susţinut de violonistul Alexandru Tomescu acompaniat de orchestra simfonică a filarmonicii condusă de dirijorul Alexandru Ganea – ora 19:00, în Sala Lahovari
• La Târgovişte, 12 filme documentare din programul celei de-a VII-a ediţii a festivalului „One World România” (22 oct. – 25 nov.) sunt prezentate în perioada 27 – 28 octombrie – ora 13:00, la Liceul „Voievodul Mircea”
• La Leova, în Republica Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Consiliul Raional Leova, organizează vernisajul expoziției „Nichita Stănescu”, în prezenţa acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău, a Eufrosiniei Creţu, preşedintele raionului Leova şi a Valentinei Naşcu, directorul Bibliotecii Publice Raionale din Leova – la Biblioteca Publică Raională. Expoziţia este deschisă în perioada 27 octombrie – 28 noiembrie
• La Paris, în cadrul Anului Brâncoveanu (1714-2014), Ambasada României și Institutul Cultural Român organizează conferința „Constantin Brâncoveanu, de la prințul aurului la martirul creștin”, susţinută de istoricul Matei Cazacu – ora 19:00, la Institutul Cultural Român – Sala Bizantină a Palatului de Behague
• Clubul Alpin Floarea de Colţ organizează o întâlnire cu alpinista Maria-Camelia Manea – ora 18:00, la Universitatea Populară Bucureşti, sala Brătianu, Str. Biserica Amzei nr. 7-9
• Propunerile preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, pentru noua conducere tehnică a echipei naţionale de fotbal sunt dezbătute de Comitetului Executiv al FRF. De la ora 17:00, la sediul Federaţiei, are loc o conferinţă de presă la care sunt prezenţi preşedintele Răzvan Burleanu şi componenţii nominalizaţi ai staff-ului tehnic
• Simona Halep, finalista Turneului Campioanelor de la Singapore, revine în ţară unde susţine o conferinţă de presă – ora 12:30, la Salonul Oficial al Aeroportului „Henri Coandă”

* * * * *
• Astăzi este marcată „Ziua Mondială a Patrimoniului Audiovizual”
• La Bruxelles, preşedintele comisiei europene, José Manuel Durão Barroso, se întâlneşte cu ambasadorii ţărilor lusofone
• La Milano are loc vizita comisarului european pentru piaţa internă şi servicii, vicepreşedinte al Comisiei, Michel Barnier, care participă la o conferinţă organizată de Universitatea Bocconi, alături de fostul premier italian, Mario Monti
• La Napoli, comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, Štefan Füle, participă la un eveniment organizat de Fundaţia Anna Lindh, cu ocazia celei de-a zecea aniversări
• La Bruxelles, comisarul european pentru protecţia consumatorilor, Neven Mimica, se întâlneşte cu George Soros
• La Bruxelles, noul coordonator al UE pentru criza Ebola, Christos Stylianides, susţine o conferinţă de presă pentru a prezenta măsurile propuse de UE pentru lupta împotriva epidemiei
• La Varşovia, preşedintele israelian, Reuven Rivlin, efectuează prima vizită oficială în Polonia, după alegerea sa în funcţie, prilej cu care participă la deschiderea Muzeului Evreiesc şi susţine un discurs în Parlament, în perioada 27 – 30 octombrie
• La Paris, preşedintele francez François Hollande primeşte vizita omologilor săi azer, Ilham Aliev şi armean, Serge Sarkissian, pentru un mini-summit pe tema regiunii Nagorno-Karabah
• La Berlin preşedintele chilian Michelle Bachelet se întâlneşte cu cancelarul Angela Merkel şi cu preşedintele german Joachim Gauck
• La Berlin, cancelarul Angela Merkel are o întrevedere cu omologul său libanez, Tammam Salam
• La Paris, preşedintele francez François Hollande participă la ceremonia de omagiere a lui Christophe de Margerie, fostul director al grupului petrolier francez Total, decedat luni-noapte, într-un accident de avion – la Biserica Saint-Sulpice
• La Vatican, Papa Francisc a invitat peste o sută de reprezentanţi ai unor mişcări ale muncitorilor cu situaţie precară, ale imigraţilor, ale ţăranilor fără pământ, ale popoarelor indigene, ale persoanelor marginalizate veniţi din întreaga lume, care vor participa la colocviul organizat de Consiliul Pontifical pentru Justiţie şi Pace, în colaborare cu Academia Pontificală de Ştiinţe Sociale, în prezenţa preşedintelui bolivian, Evo Morales, în perioada 27 – 29 octombrie
• La Brasilia sunt aşteptate rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale
• La Kiev urmează să se publice rezultatele oficiale ale alegerilor legislative anticipate
• La Sofia are loc sesiunea inaugurală a noului Parlament bulgar
• La Ierusalim are loc debutul sesiunii parlamentare de iarnă a Knesset-ului
• La Londra, premierul britanic David Cameron prezintă concluziile summit-ului UE de săptămâna trecută în faţa Camerei Comunelor
• La New Delhi are loc vizita premierului vietnamez Nguyen Tan Dung, în perioada 27 – 29 octombrie
• La Niger are loc vizita comună a şefilor diplomaţiilor din Franţa şi Germania, Laurent Fabius şi Frank-Walter Steinmeier
• La Madrid are loc vizita şefului diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, în perioada 27 – 28 octombrie
• La Roma are loc întâlnirea ministrului italian de externe, Federica Mogherini, cu ambasadorii ţărilor Uniunii Europene acreditaţi în capitala Italiei
• La Paris, ministrul francez al afacerilor europene, Harlem Désir, are o întrevedere cu vicepreşedintele Băncii Europene pentru Investiţii, Fontaine Vive
• La Paris, ministrul francez pentru comerţ exterior şi turism, Matthias Fekl, vizitează Ubifrance – agenţia franceză pentru investiţii internaţionale
• La Paris, ministrul francez pentru comerţ exterior şi turism, Matthias Fekl, are o întrevedere cu Alain Hakim, ministrul libanez pentru economie şi comerţ
• La Paris, ministrul francez pentru comerţ exterior şi turism, Matthias Fekl, participă la deschiderea celui de-al 28-lea Congres Mondial pentru cosmetică – la Palatul Congreselor
• La Moscova, vicepreşedintele iranian pentru Ştiinţă şi Tehnologie, Sorena Sattari, însoţită de o delegaţie parlamentară iraniană, se întâlneşte vicepremierul rus Dmitri Rogozin pentru discuţii pe tema unor acorduri bilaterale în sectorul high-tech
• La Seul, subsecretarul american de stat pentru democrație, drepturile omului și muncii, Tom Malinowski, urmează să viziteze Coreea de Sud, unde poartă discuţii pe tema încălcării drepturilor omului în Coreea de Nord, în perioada 27 – 28 octombrie
• La Toronto, în Canada, are loc „Toronto Global Forum”, la care participă ministrul canadian de finanţe, Joe Oliver – la Fairmont Royal York Hotel, în perioada 27 – 28 octombrie
• La Bruxelles are loc vizita guvernatorului general al Canadei, David Johnston, în perioada 27 – 29 octombrie
• La Toronto, în Canada, au loc alegeri municipale
• La Beijing, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) organizează conferinţa cu tema „Provocările cu care se confruntă organizaţiile cu suport tehnic şi ştiinţific (TSOs) în consolidarea securităţii şi siguranţei nucleare”, în perioada 27 – 31 octombrie
• La Dubai, Fondul Monetar Internaţional prezintă perspectivele economice bianuale pentru Pakistan, Afganistan, şi exportatorii şi importatorii de petrol din Orientul Mijlociu
• La Copenhaga are loc reuniunea grupului de experţi interguvernamentali pe tema schimbărilor climatice (GIEC), pentru a pregăti un raport de sinteză destinat orientărilor acţiunii comunităţii internaţionale în domeniu pentru anul viitor – în perioada 27 – 31 octombrie
• La Poindimie, în Noua Caledonie, are loc workshop-ul „Climate Change Education Inside and Outside for the Pacific region”
• La Maputo, în Mozambic, are loc workshop-ul „Towards a national strategy for the safeguarding of cultural intangible heritage”, sub egida UNESCO, în perioada 27 octombrie – 1 noiembrie
• La Viena are loc Convenţia Europană pentru Restaurarea Râurilor, sub egida UNESCO, în perioada 27 – 29 octombrie
• La Paris, are loc deschiderea pentru public a Fundaţiei Louis-Vuitton, recent inaugurată de preşedintele François Hollande

28 octombrie

• Comisia juridică a Senatului se reuneşte pentru a formula raportul referitor la senatorii Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, după ce DNA a cerut declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul celor doi – ora 10:00, la Sala 5001, etaj 5
• Activitate în Comisiile permanente din Camera Deputaţilor:
– Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic
– ora 10:00 – Comisia pentru afaceri europene
• La sediul Consiliului Uniunii Europene de la Bruxelles are loc conferinţa cu tema „Stoparea discriminării bazate pe orientarea sexuală şi identitatea de gen: noi etape în politicile la nivelul UE şi statelor membre”, organizată de preşedinţia italiană a Consiliului UE în cooperare cu Agenţia UE pentru Drepturi Fundamentale. La eveniment participă deputatul independent Remus Cernea care susţine şi o alocuţiune în cadrul reuniunii
• Manifestări organizate cu prilejul Sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie Cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor:
– ora 7:00 – Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina – la Catedrala Patriarhală
– ora 10:00 – şedinţa solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2014 „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)” şi „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română” – în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriahală. În cadrul şedinţei solemne vor fi evaluate cele mai importante manifestări cu caracter religios-duhovnicesc, cultural-editorial şi mediatic desfăşurate de eparhiile Patriarhiei Române din ţară şi din străinătate în anul 2014
– Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu vor rămâne spre venerare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei până la închinarea ultimului pelerin
• Însărcinatul cu afaceri ad-interim al SUA la Bucureşti, Dean Thompson, participă la o ceremonie de depunere de coroane la Monumentul Comemorativ dedicat eroilor americani din cel de-al Doilea Război Mondial – ora 11:00, în Parcul Kiseleff. Ceremonia de depunere de coroane are loc în contextul vizitei în România a 10 membri ai familiilor americanilor luaţi prizonieri în România, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Vizita acestora în România este organizată de Fundaţia Inocenţi. Iau cuvântul însărcinatul cu afaceri al SUA ad-interim Dean Thompson, Beth Ciullo, reprezentanta grupului urmaşilor prizonierilor de război, fiica locotenent-colonelului John McCormick (pilot şi prizonier de război), generalul Ion Dobran şi Alina Dumitru, de la Fundaţia Inocenţi
• Însărcinatul cu afaceri ad-interim al Statelor Unite la București, Dean Thompson participă la deschiderea evenimentului „Taste of Moldovan fruits and wines” – o recepţie pentru promovarea fructelor moldoveneşti – ora 17:00, la Vila Dante, reşedinţa Ambasadorului SUA la Bucureşti, Str. Dante Aligheri nr. 11
• Centrul de Resurse Juridice şi Fundaţia Secretariatul Romilor organizează, la Spațiul Public European, seminarul intitulat „Actori-cheie în lupta împotriva discriminării romilor: poliţişti, avocaţi, jurnalişti şi ONGuri” – ora 10:00, în Spațiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31
• Şefa reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Filote, participă la deschiderea conferinței „Strategiile de incluziune a populației roma”, eveniment organizat de Agenția pentru dezvoltare comunitară „Împreună” – ora 9:00, la Hotel Caro, Str. Barbu Văcărescu nr. 167A
• La Constanţa şi Tulcea, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, Mona-Lisa Neagoe şi Norel Popescu, participă la întâlnirea cu judecătorii Tribunalelor Constanţa şi Tulcea – la sediile tribunalelor
• Institutul Cultural Român şi Parlamentul României – Camera Deputaţilor, Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării organizează o expoziţie cu creaţii ale copiilor realizate în cadrul concursului de desene/pictură cu tema „Ţara din suflet – Patria Română“, adresat copiilor românilor din afara granițelor – la Institutului Cultural Român, în perioada 28 octombrie – 4 noiembrie
• Conferinţa de afaceri „Agenda digitală 2014 – 2020 – Politici europene privind sectorul IT&C” – ora 9:30, la Athenee Palace Hilton, Sala Le Diplomate
• Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) în parteneriat cu Camera Deputaţilor şi „Oameni şi Companii”, organizează „Topul Naţional al Firmelor Private din România – TOP 2013” – ora 10:15, la Sala Al. I. Cuza a Palatului Parlamentului
• La Constanţa, Ziua Internaţională a Mării Negre (31 octombrie) este marcată prin organizarea unui forum naţional pe tema deşeurilor marine de către ONG-ul „Mare Nostrum” – ora 10:00, la Hotel Ibis
• Evenimentul de lansare a Centrului Multifuncţional de Resurse în Autism, realizat în cadrul proiectului „Start în viaţă pentru tinerii cu autism” – ora 14:00, în Calea Griviţei nr. 71
• La Iaşi, Spitalul Clinic C.F. Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ Iaşi şi Colegiul Medicilor din România organizează o nouă ediţie a Conferinţei Naţionale cu participare internaţională „Zilele Spitalului Clinic C.F. Iaşi 2014”, care se desfăşoară în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie, la Hotel Astoria, sălile „M. Eminescu” şi „I. Creangă”. Deschiderea manifestării – ora 10:00, la Spitalul Clinic C.F.
• Banca Naţională a României organizează, cu sprijinul Fundaţiei „George Ştefănescu”, vernisajul expoziţiei de pictură „George Ştefănescu-Râmnic (1914-2007)” – ora 18:30, la sediul BNR, în Sala Mitiţă Constantinescu. Cu această ocazie este prezentat albumul „Discreta frumuseţe”. Curatori: Aurelia Mocanu şi Radu Ştefănescu. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 22 octombrie – 9 noiembrie
• Lansarea volumului „Eticheta regală” semnat de Sandra Gătejeanu-Gheorghe, directorul de Protocol al Casei Majestății Sale Regelui – ora 17:00, în foaierul Ateneului Român
• Lansarea volumului de proză scurtă „În mijlocul lucrurilor” de George Mihalcea – ora 19:00, la Librăria Cărtureşti-Verona, Str. Arthur Verona nr. 13-15
• Lansarea cărţii “Cortina sau fisura lumii” de George Banu, invitaţi alături de autor fiind Adam Biro, Marina Constantinescu, Lidia Bodea, lectură Eliza Păuna – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu
• Agenția Culturală „AdLittera”, Editura „Herg Benet” și „Clubul Bazaar” organizează lansarea volumului de poezie „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)”, semnat de Andrei Zbîrnea, apărut la Editura „Herg Benet”, în Colecţia „Radical din 5” – ora 19:00, în Club Bazaar, Strada Covaci nr. 10. Participă scriitoarea Ioana Nicolaie şi jurnalistele Andreea Banciu și Silvia Dumitrache, iar moderatorul evenimentului este criticul literar și scriitorul Felix Nicolau
• La Sala „Stere Popescu” a Centrului Național al Dansului are loc spectacolul inter@FAȚA, un proiect colectiv după un concept de Alexandru Berceanu – ora 19:30. Producător: dramAcum (dramAcum.org) în parteneriat cu Centrul Național al Dansului Bucureşti, cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național
• Premiera spectacolului „Leul Deşertului”, ce îi va aduce pentru prima oară pe aceeaşi scenă pe Radu Beligan şi Maia Morgenstern – ora 20:00, la Teatrul Tineretului, Palatul Naţional al Copiilor
• Premiera primei producţii proprii a Teatrului Elisabeta, comedia bulevardieră „Încurcătură la nivel înalt”, de Ray Cooney, în regia lui Şerban Puiu – ora 20:00
• Pianistul rus Andrei Gavrilov susţine un recital extraordinar cu piese din creația compozitorilor Chopin, Rahmaninov, Scriabin și Prokofiev – ora 19:00, la Sala Mare a Ateneului Român
• Recitalul ansamblului de suflători Ars Ventus – ora 18:00, în Aula Palatului Cantacuzino, Calea Victoriei nr. 141
• La Braşov, Centrul Cultural Reduta găzduieşte manifestări din cadrul Săptămânii Culturale a Mexicului: Prezentarea Regiunii Oaxaca în România – ora 18:00:
– Spectacol de dans al ansamblului folcloric Yuhua México, sus danzas, música y tradición (Mexic – dansuri, muzică, tradiții)
– Concertul cântăreței Yaneth Venegas Encanto de mi México (Farmecul Mexicului)
– Prezentare și degustare de mezcal alături de expertul Ulises Torrentera
• La Focşani, Casa de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuță“ prezintă spectacolul „Bădăranii“, de Carlo Goldoni, în regia lui Dan Tudor – ora 19:00
• La Suceava are loc concertul de muzică franceză susținut de Alexandra Fits și Guido van de Meent – ora 19:00, la Auditorium Joseph Schmidt, Universitatea „Ştefan cel Mare”
• La Timişoara are loc deschiderea galeriei de artă Soma Gallery, în care vizitatorii pot vedea expoziţia „Maeştri ai modernismului şi postmodernismului românesc. O selecţie” – ora 18:00, în Str. Lucian Blaga nr. 1, intrarea din str. Janos Bolyai
• La Bratislava, lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude, este proiectat în cadrul „EuroFilm Club”, un proiect al cărui principal obiectiv este de a promova cinematografia europeană – ora 19:00
• La sediul Institutului Cultural Român de la Viena are loc vernisajul expoziţiei „Constantin Brâncoveanu 300 – Documente de arhivă” – ora 19:00. Evenimentul include prezentarea volumului omagial cu acelaşi titlu realizat în contextul comemorării a 300 de ani de la martiriul domnitorului Constantin Brâncoveanu, al fiilor săi şi al sfetnicului său Ianache Văcărescu. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 28-29 octombrie
• Meciuri din optimile de finală ale Cupei României la fotbal:
– ora 18:00 – CS Mioveni – Dinamo – pe Stadionul „Nicolae Dobrin” – Piteşti
– ora 20:30 – CSMS Iaşi – Steaua Bucureşti – pe Stadionul „Emil Alexandrescu” – Iaşi

* * * * *
• Astăzi sunt marcate „Ziua Mondială a Judo-ului”, „Ziua Internațională a Animației”, Sărbătoarea Naţională a Republicii Cehe – proclamarea statului cehoslovac independent la 1918 şi Sărbătoarea Naţională a Greciei – „Ziua demnităţii”
• La Luxemburg are loc reuniunea miniştrilor mediului din UE
• La Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, participă la un eveniment organizat de think-tank-ul GMF
• La Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, participă la deschiderea expoziţiei „Space for our Future”
• La Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, participă, alături de comisarul european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, Androulla Vassiliou, la prezentarea volumului „The Mind and Body of Europe: A New Narrative” – la Palais des Beaux-Arts
• La Bruxelles, comisarul european pentru transporturi, Siim Kallas, vicepreşedinte al Comisiei, susţine un discurs la prima reuniune a Grupului de Experţi pentru Mobilitate Urbană
• La Bruxelles, comisarul european pentru dezvoltare, Andris Piebalgs, participă la ceremonia semnării Documentului Programatic pentru Dezvoltare Sustenabilă a Groenlandei 2014 -2020, alături de premierul acestei ţări, Kim Kielsen
• La Buxelles, comisarul european pentru politica regională, Johannes Hahn, se întâlneşte, succesiv, cu preşedintele Republicii Kosovo, Atifete Jahjaga şi cu ambasadorul Misiunii Ucrainei la Uniunea Europeană, Kostiantyn Yelisieiev
• La Napoli, comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, Štefan Füle, participă la ceremonia „Mediterranean Award for Civil Society„
• La Düsseldorf, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor, se întâlneşte cu reprezentanţii „Hans Boeckler Stiftung”
• La Roma, comisarul eurpean pentru sănătate, Tonio Borg, susţine un discurs la Conferinţa Ministerială asupra sănătăţii în zona Mediteranei
• La Varşovia are loc deschiderea expoziției permanente a Muzeului de Istorie a Evreilor Polonezi, în prezența preşedintelui polonez, Bronislaw Komorowski, şi a preşedintelui israelian, Reuven Rivlin
• La Moscova, se lansează logo-ul oficial al Cupei Mondiale de fotbal 2018, găzduită de Rusia, în prezenţa preşedintelui Vladimir Putin
• La Beijing are loc vizita de stat a preşedintelui afgan, Ashraf Ghani Ahmadzai, în perioada 28 – 31 octombrie
• La Berlin are loc o conferinţă internaţională pentru a mobiliza ajutorul de urgenţă necesar în favoarea milioanelor de refugiaţi sirieni din Liban, în prezenţa premierului acestei ţări, Tammam Salam
• La Paris, ministrul francez al afacerilor europene, Harlem Désir, are o întrevedere cu Jacques Gounon, preşedintele grupului Eurotunnel
• La Paris, ministrul francez al afacerilor europene, Harlem Désir, are o întrevedere cu Volkan Bozkir, ministrul turc al afacerilor europene
• La Paris, ministrul francez pentru comerţ exterior şi turism, Matthias Fekl, participă la deschiderea manifestării “Think Asia, Think Hong Kong”
• La Lisabona, troica finanţatorilor internaţionali ai Portugaliei (UE – FMI – BCE) se află în prima vizită după ieşirea ţării din asistenţa financiară
• La Dubai are loc cea de-a 10-a ediţie a Forumului economic islamic mondial, în perioada 28 – 30 octombrie
• La Boston, Asociația Națională a Cafelei (NCA) organizează evenimentul anual „Coffee Summit 2014” – la Hyatt Regency
• La Hua Hin – Prachuap Khiri Khan, în Thailanda, are loc „First Asia-Pacific Conference on Ethics Education for All”, sub egida UNESCO, în perioada 28 – 30 octombrie
• La Baku are loc „Global Forum on Youth Policies”, în perioada 28 – 30 octombrie”
• La Bogota, în Columbia, are loc „Regional Consultation on Homophobic and Transphobic Violence in the Education Environment in Latin America and the Caribbean”, în perioada 28-31 octombrie, sub egida UNESCO
• La Viena are loc deschiderea unei expoziţii dedicate pictorului spaniol renascentist, Diego Velasquez, în premieră într-o ţară vorbitoare de limba germană – la Muzeul de Istorie a Artei
• La Paris au loc mai multe manifestări dedicate patrimoniului cultural şi natural al regiunii autonome Ugra din Federaţia Rusă
• La Praga are loc decernarea distincţiei „Lion blanc”, cea mai înaltă decoraţie a ţării, lui Nicolas Winton (105 ani), un „Schindler britanic”, care a salvat de Holocaust 669 de copii cehoslovaci

29 octombrie

• Este posibilă organizarea, de către Institutul de Politici Publice, a unei dezbateri între candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie – ora 19:00, la Palatul Parlamentului
• La Alba Iulia, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Călin Popescu Tăriceanu, organizează evenimentului de final al campaniei electorale pentru Transilvania – la Pavilionul Mercur
• Lucrări în Comisiile parlamentare din Camera Deputaţilor – ora 8:30
• La Hunedoara, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, Mona-Lisa Neagoe şi Norel Popescu participă la întâlnirea cu judecătorii Tribunalului Hunedoara – la sediul Tribunalului
• Membrii Federaţiei Sanitas din România urmează să picheteze sediul Guvernului solicitând creşterea salariilor pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar şi asistenţa socială
• Centrul Expoziţional Romexpo organizează şi găzduieşte, în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie, mai multe târguri:
– cea de-a XIX-a ediţie a INDAGRA FOOD – târg internaţional pentru industria alimentară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate acestui domeniu de activitate – în pavilioanele C1, C2, C3, C4, C5, C6, D2, E2 precum şi pe toate platformele exterioare
– cea de-a XVII-a ediţie a EXPO DRINK & WINE – târg de vinuri, băuturi alcoolice şi non-alcoolice care reuneşte producători tradiţionali de vinuri şi băuturi alcoolice, distribuitori din domeniu şi producători de echipamente folosite în procesul de vinificaţie, cu scopul de a promova oferta de băuturi „fabricate în România” pe plan internaţional – în Pavilionul Central al Romexpo
– cea de-a XVI-a ediţie a expoziţiei internaţionale pentru ambalaje, materiale, maşini şi echipamente specifice – ALL PACK – în cadrul Pavilionului Central Romexpo
– cea de-a III-a ediţie a expoziţiei internaţionale de componente şi accesorii auto – AUTOEXPOTEHNICA – în Pavilionul E din cadrul Centrul Expoziţional Romexpo
– Târgul de Produse Tradiţionale – pe Aleea Negustorilor, la Romexpo
• Asociaţia INTERLAN, cu suportul EURO-IX, organizează Conferinţa internaţională a operatorilor de internet şi telecomunicaţii, RONOG 2014 – ora 9:00, la Hotel Novotel, sala Paris Gauche
• La Viena are loc, în perioada 29 – 30 octombrie, „Pioneers Festival”, eveniment dedicat tehnologiei, ştiinţei şi antreprenoriatului, în care start-up-uri româneşti pot obţine finanţare prin programul Cisco Entrepreneurs în Residence
• Asociaţia Greenitiative şi partenerii săi WWF-Romania şi ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă organizează o conferinţă de presă cu ocazia evenimentului de lansare a „Platformei Şcoli Verzi” – ora 10:30, la sala Simion Mehedinţi a Bibliotecii Naţionale a României
• Asociaţia Romtransplant, Academia de Ştiinţe Medicale şi Academia Oamenilor de Ştiinţă din România organizează, în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie, Congresul Romtransplant cu tema „Actualităţi în transplantul de organe şi ţesuturi din România” – la World Trade Center Bucureşti. Participă Prof. Dr. Irinel Popescu – Preşedinte Congres Romtransplant 2014, Prof. Dr. Mihai Lucan – Director Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal, Cluj-Napoca, Prof. Dr. Radu Deac – Director Executiv Agenţia Naţională de Transplant, Dr. Victor Zota – Coordonator Agenţia Naţională de Transplant, Dr. Andrei Nica – Consilier Agentia Naţională de Transplant şi Prof. Dr. Francis Delmonico – Director Medical, New England Organ Bank
• Lansarea oficială a programului „The Duke of Edinburgh’s International Award Romania” în București, eveniment organizat de The Duke of Edinburgh’s International Award Romania împreună cu Universitatea din București prin Centrul de Strategii Organizaționale și Leadership – ora 10:00, în Aula Magna, Facultatea de Drept a Universității din București, Bd. M. Kogălniceanu nr. 36 – 46
• La Timişoara, Universitatea Politehnica din localitate organizează, în perioada 29 – 30 octombrie, cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Zilele Carierei în UPT”, manifestare destinată studenţilor, masteranzilor şi absolvenţilor – la etajul I de la Restaurantul Universitar Politehnica
• IAA România, alături de „Ziarul Financiar”, organizează „Ziua Publicităţii”, sub sloganul „Publicitatea creşte România”, manifestare care îşi propune să aducă în atenţia tuturor profesioniştilor din industria de marketing şi comunicare, precum şi autorităţilor din instituţiile publice, rezultatele studiului „Publicitatea, motor de creştere economică în România”, realizat de Deloitte, în perioada mai-septembrie 2014 – ora 10:00, la Marriott Grand Hotel, sala Constanţa
• KILIPIRIM – târg de carte cu discount, are loc la Unirea Shopping Center, etaj 2, Aripa Călăraşi, în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie – ora 10:00
• Institutul maghiar de cultură Balassi găzduieşte conferinţa „Rolul Ardealului în Primul Război Mondial. Provocările diversităţii. Ardeleni din 1848 până în prezent” – ora 19:00, în Str. Gina Patrichi (fostă Orlando) nr. 8
• Violonistul Alexandru Tomescu susţine un concert alături de Orchestra de Cameră Radio – ora 19:00, la Sala Radio
• Muzeul Național „George Enescu” și Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România organizează evenimentul „In Memoriam Dumitru Capoianu (1929 – 2012)”, organizat cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la nașterea compozitorului – ora 18:00, în Aula Palatului Cantacuzino, Calea Victoriei nr. 141
• În perioada 29 octombrie – 26 noiembrie se desfăşoară cea de-a patra ediţie a „Serilor de chitară”, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos, festival care aduce în prim-plan chitara. Primul concert – „Chitarra Fantasia” este susţinut de Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu / Lucian Manciu (Narváez, Dowland, Milan, Barrios, Pernambuco, Villa-Lobos, Turina) – ora 19:00, la Palatul Suţu
• Concertul Wesendonck Lieder / Kindertotenlieder susţinut de soprana Ruxandra Maria Urdăreanu şi Iosif Ion Prunner la pian – ora 19:00, la Ateneul Român – sala mică
• La Cluj – Napoca are loc vernisajul Bienalei Naţionale „Metafore Incandescente” – ceramică-sticlă-metal – ora 18:00, la Muzeul de Artă din Piaţa Unirii nr. 30, Palatul Banfy. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 29 octombrie – 23 noiembrie
• La Constanţa, comedia „Leul Deșertului”, în regia Radu Beligan, se joacă pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor – ora 19:00
• La Romanu, jud. Brăila, are loc, de Ziua Internaţională a Internetului, manifestarea „Biblionet – lumea în biblioteca mea. Internetul- mijloc modern de comunicare” – la Biblioteca Comunală
• La Târgovişte, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” organizează vernisajul expoziţiei temporare „Descoperiri Paleolitice în regiunea extracarpatică a României” – ora 15:00, la Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Strada Stelea nr. 4
• Meciuri din optimile de finală ale Cupei României la fotbal:
– ora 16:00 – ASA Târgu Mureş – Ceahlăul Piatra Neamţ – pe Stadionul Transil – Târgu Mureş
– ora 18:00 – CS Universitatea Craiova – FC Viitorul – pe Stadionul „Ion Oblemenco” – Craiova
• ora 20:30 – FC Braşov – Universitatea Cluj – pe Stadionul Tineretului – Braşov
• Cea de-a patra ediţie FashionCocktail, în care designerul Andrei Mocanu îşi lansează noua colecţie toamnă/iarnă 2014 pentru bărbaţi – „Once in a lifetime” – ora 19:00, la restaurantul „Zabaione”, Piaţa Charles de Gaulle nr. 3

* * * * *
• Astăzi sunt marcate „Ziua Internaţională a Internetului”, „Ziua Mondială a Psoriazisului”, „Ziua Mondială a Accidentului Cerebral Vascular” şi Ziua naţională a Turciei – proclamarea republicii în anul 1923
• La Kiev, Comisia Europeană organizează un workshop pe tema bioenergiei în Ucraina, în perioada 29 – 31 octombrie
• La Bruxelles, sunt programate noi negocieri consacrate disputei pe tema gazelor dintre Kiev şi Moscova, cu medierea UE
• La Ankara, preşedintele ţării, Recep Tayyip Erdogan, inaugurează un nou palat de dimensiuni gigantice, de Ziua Naţională a ţării
• La Roma are loc vizita de stat a preşedintelui Poloniei, Bronislaw Komorowski
• La Madrid are loc vizita preşedintelui chilian, Michele Bachelet
• La Beijing, fostul premier japonez Yasuo Fukuda se întâlneşte cu preşedintele chinez Xi Jinping
• La Paris are loc o întrevedere a ministrului francez de externe, Laurent Fabius, cu ministrul finanţelor din Hong-Kong, Tsang Chun-Wah
• La Paris, ministrul francez al afacerilor europene, Harlem Désir, are o întrevedere cu secretarul de stat german pentru afaceri europene, Michaël Roth. Cei doi oficiali participă şi la ceremonia decrnării premiilor „Adenauer-De Gaulle 2014”
• La Paris, ministrul francez pentru comerţ exterior şi turism, Matthias Fekl, are o întrevedere Jean-Louis Guigou, secretar general al Institutului de Prospecţii Economice al Lumii Mediteraneene
• La Paris are loc ediţia a VI-a a „Global Perspectives conference”, la care participă secretarul general al OECD, Angel Gurria
• La Florenţa are loc cea de-a 58-a ediție a Congresului Anual al Uniunii Internaționale a Avocaților – la Palatul Congreselor, în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie
• La Berlin are loc semnarea unui acord multilateral (G5 şi OCDE) asupra schimburilor automat de informaţii fiscale
• La Bangkok are loc, în perioada 29 – 31 octombrie, a 17-a conferinţă internaţională UNESCO-APEID „The Powerhouses of Education: Teachers for the Future We Want”
• La Minsk are loc, în perioada 29 – 31 octombrie, wokshop-ul internaţional asupra CSI şi Ţărilor Baltice “Integrated Approach to the Management of the World Heritage Properties”
• La Oxford are loc simpozionul „Dorothy Hodgkin” dedicat biochimistei britanice, organizat sub auspiciile Anului Internaţional al Cristalografiei – 2014
• La Paris are loc Salonul Ciocolatei
• În Maroc este anunţată o grevă naţională de 24 de ore a principalelor centrale sindicale care reclamă măriri salariale, precum şi o reformă generală a măsurilor de securitate socială
• La Alger are loc semnarea de contracte cu cinci grupuri petroliere străine, pentru exploatarea depozitelor de hidrocarburi din Sahara algeriană
• La Lagos are loc „Lagos Fashion and Design Week”, în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie – la Hotel Federal Palace

30 octombrie

• Astăzi este marcată în România „Ziua Relaţiilor Publice Militare”
• Lucrări în Comisiile permanente din Camera Deputaţilor – ora 8:30
• În perioada 30 – 31 octombrie, la Madrid, au loc lucrările Comisiei pentru Afaceri juridice şi drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), la care participă deputaţii Daniel Florea (PSD) şi Daniel Fenechiu (PP-DD), membri ai Delegaţiei Parlamentului României la APCE
• Centrul de Informare Europe Direct Bucureşti (CIED), găzduit de Institutul European din România (IER), organizează dezbaterea „Viitorul educaţiei în UE şi oportunităţile oferite prin Erasmus” – ora 10:00, la sediul IER din Bd. Regina Elisabeta nr. 7-9, etaj IV
• La Bistriţa, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului şi Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud, cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură organizează evenimentul „Dă Doamne la lume Bine !“, aflat la ediţia a III-a, un spectacol caritabil, în beneficiul Centrului Misionar pentru Tineret „Preot Profesor Ioan Bunea“ din Sângeorz-Băi – ora 18:00, la Teatrul de vară. Participă Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
• La Timişoara, Arhiepiscopia Timişoarei, în parteneriat cu Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, organizează un eveniment special dedicat „Anului Comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni” – punerea în scenă a piesei de teatru „Plecare fără întoarcere”, o dramatizare după Ileana Toma – ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Naţional
• Evenimente dedicate aniversării Majestăţii Sale Regelui Mihai, la care participă Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu:
– ora 16:00 – Prezentarea publică a emisiunii filatelice dedicată Majestății Sale Regele Mihai – în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Cu această ocazie, Camerata Regală va suţine un recital de muzică clasică
– În foaierul Aulei, Romfilatelia organizează un stand cu mărci poștale, iar Curtea Veche Publishing va fi prezentă cu un stand de carte regală cu cele mai noi apariţii editoriale
• Secretariatul Tehnic Comun URBACT în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, organizează prima sesiune de informare naţională privind programul european URBACT III, care va fi lansat la începutul anului viitor – ora 9:00
• Inaugurarea primului proiect al companiei Skanska în România – ora 18:30, la Green Court Bucharest, Str. Gara Herăstrău nr. 4
• Eveniment organizat de T Mobile – lansarea „urmaşului lui iPhone (6-1)” – ora 22:00, în Calea Dorobanţilor nr. 164
• La Arad, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului organizează Topului Judeţean al Firmelor – ora 18:00, la EXPO Arad, în Pavilionul C
• La Bistriţa, Camera de Comerț şi Industrie Bistriţa-Năsăud organizează ediția a XXI-a, a „Topului județean al Firmelor din Bistrița-Năsăud” – ora 18:00, la Restaurantul „Metropolis”
• La Cluj-Napoca, are loc, în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie, ediţia 2014 a târgului specializat în organizarea de nunţi şi evenimente speciale – Salonul Mireselor – ora 11:00, la Centrul expoziţional EXPO Transilvania
• La Cluj-Napoca, are loc, în perioada 30 – 31 octombrie, cea de-a 4-a ediţie a ExpoConferinţei de comerţ electronic TeCOMM – la Grand Hotel Italia – ora 9:00
• La Cluj – Napoca are loc Conferinţa Hotspot Fashion – ora 14:00, la Grand Hotel Italia
• La Oradea, Professional Advertising & Events în colaborare cu Galeria Arcade Oradea Sud, organizează, în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie, „Târgul Reducerilor Aniversare” – la Galeria Arcade Oradea Sud
• Societatea Română de Adicţie, în parteneriat cu Primăria generală a Municipiului Bucureşti, Ministerul Sănătăţii şi Centrul de Evaluare şi Tratament al Toxicodependenţelor pentru Tineret „Sf. Stelian” organizează, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, cea de-a III-a ediţie a conferinţei naţionale în domeniul adicţiilor cu tema „Adicţia, boala psihică şi societatea … încotro?” – la Hotel Caro
• La Sinaia, Asociaţia Chirurgilor Plasticieni din România (ACPR) organizează, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, Congresul Internaţional de Chirurgie Plastică şi Cursul European de Arsuri – la Cazino
• La sediul Institutului Cultural Român de la New York, are loc masa rotundă cu tema „Est și Vest: influențe inter-culturale în arhitectură și artele decorative ca sursă a originalității”, cu participarea reprezentanților desemnați de Institutele Culturale din rețeaua EUNIC (European Union National Institutes for Culture) prezente la New York – ora 17:00
• Deschiderea expoziției temporare „Regele a murit, trăiască Regele !”, care marchează împlinirea unui secol de la moartea lui Carol I, primul rege al României, și tot atât de la urcarea pe tron a regelui Ferdinand I – la Muzeul Naţional de Istorie a României, în Holul Central, Calea Victoriei nr. 12. Expoziţia este deschisă până în luna martie 2015
• Cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Cehe, Spațiul Public European găzduieşte proiecția unei serii de scurtmetraje de animație și ficțiune, realizată în colaborare cu Centrul Ceh, în cadrul manifestării „JOIA de film” – ora 19:00, în Str. Vasile Lascăr nr. 31
• Metalhead şi BestMusic organizează evenimentul „Noaptea Vrăjitoarelor de Halloween”, în cadrul căruia trupa de muzică rock Cargo va susţine un concert, alături de mai mulţi invitaţi speciali – ora 17:00, la Arenele Romane
• Editura Nemira organizează o seară exploratorie dedicată visului – „Atelierele Philemon de iniţiere jungiană” – ora 19:00, la librăria Cărtureşti de la Muzeul Ţăranului Român
• În perioada 30 octombrie – 21 noiembrie are loc Festivalul de Muzică Veche Bucureşti – la Palatul Cotroceni, Biserica Anglicană, Muzeul Cotroceni şi Palatul Bragadiru
• Opera Naţională Bucureşti prezintă o nouă premieră a operei „La traviata” de Giuseppe Verdi, într-o montare originală semnată de regizorul britanic de operă, Paul Curran, în deschiderea stagiunii 2014 – 2015 – ora 19:00, la Sala Mare
• Concertul susţinut de pianistul Ilya Rashkovskiy alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii Enescu, dirijor Cristian Măcelaru – ora 19:00, la Ateneul Român
• Câinii și stăpânii lor vor fi vedetele serii în încheierea „Les Films de Cannes à Bucarest”, la premiera thriller-ului despre o „apocalipsă” a câinilor fără stăpân din Budapesta – „White God”/ „Orașul câinilor” – ora 20:00, la Cinema Patria
• La Torino, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Consulatul General al României la Torino, Muzeul Național de Istorie a României, Arhivele Naționale ale României și Universitatea Babeș–Bolyai din Cluj-Napoca, în colaborare cu Primăria orașului Torino și Museo Nazionale del Risorgimento Italiano – Palazzo Carignano, organizează inaugurarea expoziției foto-documentare „I Romeni e la Grande Guerra/Românii și Marele Război” – ora 17:00, la Museo Nazionale del Risorgimento Italiano – Palatul Carignano. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 30 octombrie – 14 decembrie
• Meciuri din optimile de finală Cupei României la fotbal:
– ora 16:00 – Oţelul Galaţi – Pandurii Târgu Jiu – pe stadionul Oţelul
– ora 18:30 – Rapid CFR Suceava – Petrolul Ploieşti
– ora 20:30 – Rapid Bucureşti – CFR Cluj – pe stadionul Giuleşti – „Valentin Stănescu”
• La Bacău, Fundaţia Comunitară Bacău organizează a doua ediţie a „Swimathon” dedicat strângerii de fonduri pentru cauze proprii – la Bazinul Olimpic de înot
• La Unirea, jud. Brăila, are loc „Halloween Carnaval” – concurs de costume – la Şcoala Unirea şi Şcoala Valea Cânepii

* * * * *
• La Napoli are loc reuniunea informală a miniştrilor turismului din UE
• La Bruxelles, preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, are o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, cu preşedintele ales al Comisiei, Jean-Claude Juncker şi cu viitorul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk
• La Viena, comisarul european pentru energie, vicepreşedinte al Comisiei, Günther H. Oettinger, participă la „Industry Forum of the Austrian Economic Chambers”
• La Copenhaga, comisarul european pentru combaterea schimbărilor climatice, Connie Hedegaard, participă la conferinţa „Fair Building Green” şi, de asemenea, la ceremonia „Sustainia Award”, la Royal Danish Theatre
• La Bruxelles, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor, participă la simpozionul „A Social Agenda for the New European Actors” – la Reprezentanţa North Rhine-Westphalia la UE
• La Bruxelles, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, se întâlneşte cu Matteo Bartolini, preşedintele Consiliului European al Tinerilor Fermieri (CEJA)
• La Bruxelles, comisarul european pentru protecţia consumatorilor, Neven Mimica, se întâlneşte cu Samantha Power, ambasadorul SUA la ONU
• La Tunis este aşteptată anunţarea rezultatelor alegerilor parlamentare din Tunisia, din 26 octombrie
• La Madrid, preşedintele chilian Michele Bachelet are o întrevedere cu premierul spaniol Mariano Rajoy
• La Paris are loc vizita preşedintelui Confederaţiei Elveţiene, Didier Burkhalter
• La Paris, ministrul francez de externe, Laurent Fabius, participă la conferinţa „Paris Climat 2015”, dedicată întreprinderilor
• La Toronto, secretarul de stat american pentru comerţ, Penny Pritzker, ministrul canadian al comerţului, Ed Fast şi ministrul mexican al economiei, Ildefonso Guajardo, participă la o conferinţă de două zile dedicată competitivităţii
• Vizita la Phnom Penh a premierului thailandez Prayut Chan-O-Cha, în perioada 30 – 31 octombrie
• La Paris, ministrul francez pentru comerţ exterior şi turism, Matthias Fekl, participă la ceremonia de înmânare a diplomelor pentru studenţii Institutului „Paul Bocuse”
• La Lima are loc, în perioada 30 – 31 octombrie, reuniunea ministerială regională „Education for All in Latin America and the Caribbean: Assessment and post-2015 Challenges”
• La Daejon, în Coreea de Sud, are loc, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, a 3-a ediţie a „World Humanities Forum”
• La Lisabona este anunţată, pentru perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, o grevă la compania aeriană TAP prin care se solicită ameliorarea condiţiilor de muncă
• La Paris este anunţat Marele Premiu al Academiei Franceze pentru roman

31 octombrie

• Curtea de Apel Bucureşti judecă dosarul în care Dan Diaconescu, fostul patron al OTV, este acuzat de şantaj
• La Timişoara are loc, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie, „Târgul de carieră – Angajatori de TOP” – la Centrul Regional de Afaceri
• Orchestra Naţională Radio, avându-i ca dirijor pe Tiberiu Soare şi ca solist pe pianistul Horia Mihail, susţine un concert special cu ocazia Zilei Radioului – 1 noiembrie – ora 19:00, la Sala Radio
• Spectacolul „Pentru voi, muguri noi”, dedicat comemorării a 25 de ani de la moartea interpretei Mihaela Runceanu – ora 19:00, la Sala Mare a Casei de Cultură a Studenţilor Bucureşti. Participă: Formaţia Amadeus, Corina Chiriac, George Nicolescu, Silvia Dumitrescu, Marina Florea, Stela Enache, Marian Stere, Carmen Anton, Nicoleta Opaiţ, Ioana Sandu, Andreea şi Xenti Runceanu
• Trupa Direcţia 5 susţine spectacolul „Rock’n roll, baby!” – ora 20:00, la Sala Palatului
• București/Cluj-Napoca/Iași: A IX-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo „Bridges” – “Punți muzicale între orașele lumii” are loc în perioada 31 octombrie – 17 noiembrie. Deschiderea oficială – ora 19:00, la Sala Unirii a Palatului Cotroceni
• În perioada 31 octombrie – 9 noiembrie, se desfăşoară a XVIII-a ediţie a Festivalului Filmului Francez în opt localități din România: București, Cluj, Iași, Timișoara, Sibiu, Buzău, Târgu Mureș și Constanța. Tema acestui an va fi „Burlescul în cinematografie
• Goethe-Institut organizează „Zilele Filmului German”, în perioada 31 octombrie – 6 noiembrie – la Cinematograful Studio. În deschiderea festivalului este prezentată avanpremiera peliculei „Patimile Mariei/ Kreuzweg/ Stations of the Cross”, de Dietrich Brüggemann
• În perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, au loc „Zilele Dovlecilor” – ora 14:00, la Serendipity, Str. Dumbrava Roșie nr. 12
• La Brăila au loc conferinţe, proiecţii de diapozitive şi filme ştiinţifice, sub genericul „Din lumea celor care nu cuvântă: Bioregiunile României – zona stepică” – la Muzeul Brăilei – secţia Ştiinţe ale Naturii
• La Brăila, Liceul de Arte „Hariclea Darclee” organizează Concursul Naţional de Grafică ”Gh. Naum” – la Teatrul „Maria Filotti”, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie
• La Brăila are loc concursul Naţional Liceal de Teatru „Ştefan Mihăilescu Brăila” – la Teatrul „Maria Filotti”, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie
• La Jirlău, jud. Brăila, are loc manifestarea „Halloween – interculturalitate” – la Căminul Cultural
• La Victoria, jud. Brăila, are loc o manifestare prilejuită de împlinirea a 61 de ani de la moartea poetului şi traducătorului Petre Dulfu – „Seară literară, din cartea ”Isprăvile lui Păcală” vol: Păcală şi Tândală” – la Biblioteca Victoria

* * * * *
• Astăzi sunt marcate „Ziua Reformei în Biserica Luterană”, „Ziua Internaţională a Mării Negre”, şi „Sărbătoarea de Halloween” – „Ajunul Tuturor Sfinţilor” – sărbătoare religioasă catolică
• La Bruxelles, comisarul european pentru politica regională, Johannes Hahn, se întâlneşte cu Valentin Inzko, Înalt Reprezentant al Bosniei şi Herţegovinei
• La Paris are loc vizita preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan
• La Paris are loc vizita preşedintelui Republicii Haiti, Michel Martelly
• La Pretoria are loc vizita ministrului iranian al afacerilor externe, Ali-Akbar Salehi
• La Paris, ministrul francez al afacerilor europene, Harlem Désir, are o întrevedere cu Joël Mergui, preşedintele Uniunii Comunităţii Evreilor din Franţa
• La Paris are loc ceremonia lansării celebrării ediţiei aniversare – a 70-a a „UNESCO – Tribute to Nelson Mandela”
• La Salonic are loc a 55 –a ediţie a Festivalului Internaţional de Film, în perioada 31 octombrie – 9 octombrie

1 noiembrie

• Radio România împlineşte 86 de ani
• Campania electorală pentru alegerea preşedintelui României se încheie la ora 7:00
• Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării împreună cu Facultatea de Sociologie și Asistență Socială organizează o întâlnire internațională de lucru pe tema „Societate, Media, Politică”, în perioada 1 – 2 noiembrie. La dezbatere participă Valentina Gueorguieva, Universitatea din Sofia și Lilian Fontes Moreira, Universitatea Federală din Rio de Janeiro
• Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii si Tehnologia Informaţiei, împreună cu Universitatea Politehnica din Bucureşti, Liga Studenţilor Electronişti şi echipa ETTI Robochallenge, organizează în perioada 1 – 2 noiembrie, cea de-a VII-a ediţie a concursului de robotică „Robochallenge” – la Universitatea Politehnica din Bucureşti
• În perioada 1 – 2 noiembrie, la Casa Universitarilor din București, are loc cea de-a 12-a ediție a târgului „Autor de bijuterie contemporană” – în Str. Dionisie Lupu nr. 46
• Solistul german Thomas Anders, fost component al trupei Modern Talking, susţine un concert, organizat de Project Events – ora 20:00, la Sala Palatului
• Fundaţia Phoenix organizează evenimentul „Dialogul Generațiilor Rock” – ora 20:00, la Arenele Romane. Participă: Grupul Trooper, Cristi Minculescu și Nuțu Olteanu, alături de muzicienii suedezi Ken Sundberg (bass) şi Anders Diephuis (tobe)
• Concertul „Gypsy Blues“, susținut de Emil Bîzgă (trompetă), Marius Vernescu (pian), Toma Zaharia Tomiță (bas) și Tudy Zaharescu (tobe), în cadrul seriei de concerte bilunare „Jazzaj la ARCUB” – ora 20:00, la Sala ARCUB, Str. Batiște nr. 14
• În cadrul Festivalului de film de la Viena (23 octombrie – 6 noiembrie), este proiectat filmul „Al doilea joc”, în regia lui Corneliu Porumboiu
• Meciul derby de fotbal dintre echipele Steaua şi Dinamo, în cadrul etapei a XIII- a a Ligii I la fotbal – ora 21:00, pe Arena Naţională

* * * * *
• Astăzi este marcată „Ziua Internaţională a Veganilor”
• La Bruxelles, îşi începe oficial activitatea noua Comisiei Europeană condusă de luxemburghezul Jean-Claude Juncker
• În Tunisia începe campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 23 noiembrie
• La Alger este marcată cea de-a 60-a aniversare a declanşării războiului algerian – „Toussaint rouge”

2 noiembrie

• Primul tur al alegerilor prezidenţiale în România – între orele 7:00 şi 21:00
• În perioada 2 – 5 noiembrie, la Soci are loc cea de-a VIII-a conferinţă a „Lumii Ruse” organizată de Fundaţia „Lumea Rusă”, în contextul sărbătoririi Zilei Unităţii Naţionale. La manifestare participă deputatul Miron Ignat (Minorităţi naţionale), preşedintele Comunităţii ruşilor lipoveni din România
• Concert susţinut de artistul australian Chet Faker – ora 20:00, la Arenele Romane
• Galeria Mică a Institutului Cultural Român din Veneția găzduiește vernisajul expoziției „Spart, răsturnat, căzut, vărsat” a artistei Adina Plugaru, curator Roxana Sava – ora 18:00

* * * * *
• Astăzi este marcată „Ziua Internațională a stopării impunității față de crimele comise împotriva jurnaliștilor”, sub egida ONU
• Calgary/Ottawa/Québec/Montréal: Vizita în Canada a preşedintelui francez, François Hollande, în perioada 2 – 4 noiembrie
• La Doneţk sunt anunţate „alegeri prezidenţiale şi legislative” în zonele controlate de separaţiştii pro-ruşi din estul Ucrainei