După tragedia de vineri, zeci de răniţi sunt internaţi în spitalele bucureştene. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat că 80-90 dintre aceştia se află în stare gravă, iar 30 – în stare critică. Potrivit reporterului Marilena Frâncu, la Spitalul „Bagdasar Arseni” sunt 7 pacienţi într-o situaţie dramatică. Ei au nevoie de ventilaţie mecanică pentru că le-au fost afectate căile respiratorii, iar aproximativ 30% din suprafaţa corpului este arsă şi există riscul de contaminare externă. Ultimele date arată că în acest moment , la Spitalul de Arşi din Capitală, o persoană este neindentificată.
Cele zece persoane aflate la anestezie – terapie intensivă, toate sunt conştiente, dar asupra stării lor medicii sunt încă rezervaţi. Psihologul spitalului discută cu ei şi cu familiile lor. Din punctul de vedere al personalului, aici la Spitalul de Arşi nu există aceste probleme. Doctorii vor începe demersurile pentru stocul de sânge, deoarece începând de mâine încep operatiile aici la Spitalul de Arşi. Deja sunt programate patru persoane. Dacă familiile sau pacienţii solicită deplasarea la alte persoane din ţară sau din străinătate se pot pune la dispoziţie un avion sau un elicopter pentru transport. Există însă o singură solicitare făcută în acest sens la Spitalul de Arşi. În această dimineaţă, o tânără de 25 de ani a decedat la Spitalul de Arşi şi o alta a decedat la Spitalul Bagdasar. Sunt 29 de persoane decedate, 146 persoane sunt internate la 12 spitale din capitală. În total, sunt 35 de persoane în stare critică, 80-90 în stare foarte gravă, iar o persoană este încă neidentificată la Spitalul de Arşi. O nouă informare va avea loc la ora 15:00.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 noiembrie)