Astăzi în zori s-a sfârşit din viaţă, după o luptă crâncenă cu boala, Adrian Paul Dumitrescu (n. 7 decembrie 1952). Participant activ la Revoluţia română din 1989, unul dintre cei care au rezistat la legendara Baricadă până la capăt, Adrian Dumitrescu a devenit, în primii ani după Revoluţie, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, calitate pe care a deţinut-o până în 2001.
În această calitate, el a participat activ la constituirea şi acţiunile Convenţiei Democrate din România. Ales deputat pe listele CDR, în legislatura 1996-2000, a avut o activitate politică şi parlamentară dintre cele mai asidue.
După 2001, Adrian Dumitrescu a continuat să reprezinte o voce respectată a societăţii civile, angajându-se, atât cu titlu personal, cât şi în calitate de membru fondator al Consiliului Moral al Revoluţiei, în acţiuni de protest faţă de derivele antidemocratice din societatea noastră.
Ne despărţim astăzi, cu neţărmurită durere, de un coleg şi prieten care nu a încetat să lupte pentru valorile democratice în numele cărora a înfruntat neclintit represiunea comunistă şi derapajele din tranziţia postcomunistă. Dispariţia lui lasă în urmă un gol pe care va trebui să ne străduim să îl depăşim şi o amintire de neşters.
Dumnezeu să-l odihnească!
Pentru cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu, corpul neînsufleţit va fi depus sâmbătă, 7 noiembrie 2015, la capela Cimitirului Reînvierea (Colentina) din strada Reînvierii nr. 4, sector 2.
Emil Constantinescu