Arta origami, sursă de inspiraţie pentru ingineria medicală şi spaţială

Când spui origami, te gândeşti la arta japoneză de pliere a hârtiei. Deşi este veche de câteva secole, arta origami a devenit cunoscută pe scară largă abia în secolul 20 când a evoluat într-o formă mai modernă de expresie. Acum, în secolul 21, tehnica origami a ajuns în atenţia inginerilor, care se inspiră din ea pentru a crea tot felul de noi structuri, de la ambalaje ingenioase până la airbag-uri auto. Mai mult decât atât, origami este acum studiată pentru a crea modele spaţiale.
Fundaţia Americană pentru Ştiinţă (NSF) are în derulare un proiect în colaborare cu NASA, în cadrul căruia inginerul Larry Howell şi o echipă de cercetători de la Universitatea Brigham realizează designul unui panou solar care va putea fi compactat foarte mult pentru lansare şi extins în momentul în care va ajunge în spaţiu, pentru a genera energie pentru staţiile spaţiile sau pentru sateliţi. (video)
Colaborarea a demarat în momentul în care Howell a obţinut o finanţare din partea NSF pentru a explora metodele prin care arta origami poate facilita crearea de mecanisme construite dintr-o singură piesă flexibilă, fără asamblări suplimentare.
Designul modelelor origami este bazat tocmai pe aceste particularităţi, iar ceea ce poate fi realizat din hârtie poate fi adaptat cu uşurinţă şi în cazul fibrei de sticlă, al acrilului sau chiar al titaniului. Invenţiile lui Howell inspirate din arta origami includ instrumente medicale, cum ar fi discuri artificiale pentru coloana vertebrală sau forcepsuri robotice de mare fineţe, maleabile şi foarte uşor de dezasamblat şi sterilizat, numite Oriceps.
Fie că este vorba despre captarea razelor solare în spaţiu sau despre injectarea precisă de ADN într-o celulă, Howell şi echipa sa au demonstrat viabilitatea acestor designuri inspirate de arta origami.

www.nsf.gov
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă