Claude Moniquet, specializat în probleme strategice pe teme de informaţii şi securitate la nivel mondial,
analizează atacurile care au zguduit Parisul vineri, 13 noiembrie
Reporter: În definitiv, teza unui atac terorist răspândit în tot Parisul este o certitudine?
Claude Moniquet: Dacă regăsiţi în istoria crimei sau în cea a Franţei un alt moment, în care au avut loc în acelaşi timp patru sau cinci atacuri diferite în acelaşi oraş, cu explozibil, atacatori kamikaze, luare de ostatici, automate Kalaşnikov şi câtva zeci de morţi, care să nu fi fost legat de terorism, atunci să-mi spuneţi şi mie. Evident, este vorba de terorism. Şi, fără nicio îndoială, este vorba despre atacuri coordonate, cu nişte kamikaze mobilizaţi pe Stade de France, utilizând explozibil, arme în diverse vehicule şi aflaţi în mai multe locuri destul de apropiate între ele, dar dispersaţi.
Reporter: Care ar fi profilul atacatorilor?
Claude Moniquet: Este încă prematur să-l precizăm. Este evident că unii dintre ei au fost instruiţi militar şi familiarizaţi cu luptele de gherilă urbane. Locul cel mai logic în care s-ar fi putut realiza aşa ceva este Siria. Este totodată posibil ca atacatorii să fi fost nişte tineri care nu au fost niciodată în Siria, dar care au fost radicalizaţi. Va trebui să aşteptăm rezultatele anchetei.
Reporter: De ce aceste atacuri au avut loc tocmai acum? Este vorba despre o reacţie la intensificarea luptei împotriva Statului Islamic?
Claude Moniquet: E greu de spus, pentru că terorismul islamic se bazează pe principiul oportunităţii. Sunt oameni care obişnuisc să atace în momentul când dispun de mijloacele umane şi materiale. Există mai multe feluri de atacuri. Atacul din Toulon, de exemplu, dejucat acum câteva săptămâni. A fost vorba despre un singur individ. Aici, suntem în faţa unei operaţiuni care a fost evident planificată, pregătită, o operaţiune pentru care oamenii au fost instruiţi, care are nevoie de un anumit număr de actori, de cel puţin o duzină de oameni. Este vorba despre ceva sofisticat, care ar fi putut hotărât ca reacţie la eliminarea jihadiştilor francezi din urmă cu două – trei săptămâni, dar este la fel de posibil ca el să fi fost preconizat încă de acum şase sau şapte luni. Ceea ce putem spune sigur este faptul că e legat de situaţia din Siria şi de Statul Islamic.
Reporter: Care ar fi, în opinia dvs., scopul acestor atacuri?
Claude Moniquet: Este foarte clar că ideea e de a aduce războiul pe pământul Franţei. Un război în adevăratul sens al cuvântului. Operaţiunea „Charlie Hébdo” a fost de altă natură. A avut o motivaţie pe care, evident, toată lumea o condamnă. Dar exista un motiv. Jurnaliştii de la „Charlie Hébdo” îl insultaseră pe profet şi, în ochii islamiştilor, îşi meritau moartea. În cazul de faţă, a fost atacată mulţimea. Au fost atacaţi nişte oameni aflaţi pe stadion, în restaurante, pe stradă. Aşadar, scopul clar este acela de a induce starea de război şi psihoza pe teren francez şi în inima Europei.
Reporter: Oamenii aceştia caută să atace atunci când te aştepţi mai puţin. Putem oare să spunem că, în acest context, Franţa a demonstrat delăsare în faţa alertei teroriste?
Claude Moniquet: Deloc. După cum spuneam anterior, la sfârşitul lunii octombrie, a fost arestat un terorist care voia să atace marina naţională. Chiar acum două zile, Manuel Valls a declarat că Franţa nu va ceda în faţa terorismului. Nu putem spune că actualul climat era mai destins şi că exista mai puţină securitate. Cred că, în Franţa, ameninţarea era extremă şi că, din nefericire, ea s-a concretizat vineri, după cum s-ar fi putut însă concretiza acum 15 zile sau peste douăzeci de luni. Asta se poate întâmpla în orice moment şi în orice ţară. Când sunt vizaţi civili, asemenea lucruri sunt aproape imposibil de evitat.
Reporter: François Hollande a decretat starea de urgenţă în toată ţara. E o premieră în Franţa?
Claude Moniquet: Starea de urgenţă a mai fost decretată şi în noiembrie 2005, în urmă tulburărilor din nişte suburbii din Franţa, dar numai în 25 de departamente. Ar trebui să ne întoarcem cu gândul la războiul din Algeria ca să putem aminti de o stare de urgenţă decretată pe întreg teritoriul şi de o închidere a frontierelor de felul celei hotărâte vineri. Aşadar, este vorba despre o situaţie excepţională în care autorităţile vor avea puteri foarte mari timp de mai multe săptămâni, dacă nu chiar luni. Vorbim despre dreptul de a face arestări, de a decreta camuflaj, de a limita acesul în nişte zone, de a opri circulaţia unor trenuri sau a unor avioane.
Reporter: Aşdar, Franţa e o ţară în război?
Claude Moniquet: Da. Ea a avut militari mobilizaţi în Afganistan şi în Irak. Acum câteva săptămâni, ea a atacat Siria pentru prima oară că să elimine un jigadist francez şi pe acoliţii săi care pregăteau atacuri în Franţa. Dar, din câte se vede, asta nu a reuşit să îndepărteze pericolul. Deci, da, ea e în război, ca şi alte ţări europene, dar poate mai mult decât altele, pentru că ea a intrat în colimatorul jihadiştilor de peste 20 de ani. Să ne aducem aminte de atentatele de la Paris puse la cale de algerienii din Grupul Islamic Armat în 1994 şi 1995.
LA LIBRE BELGIQUE (Belgia), 14 noiembrie 2015
Interviu realizat de Maria Udrescu
Traducerea: Alexandru Danga
