1947 a fost un moment important în înaintarea comuniṣtilor spre conducerea ṭării. În vară Partidul Naṭional Ţărănesc fusese desfiinṭat, iar Partidul Naṭional Liberal silit să se autosuspende. În ultimele zile ale anului regele avea să fie silit să abdice, iar România să devină republică. Între timp, în toamnă, vremelnicii „tovarăṣi de drum” ai comuniṣtilor au fost ṣi ei determinaṭi să părăsească puterea. În ṣedinṭa Consiliului de Miniṣtri din 6 noiembrie s-a anunṭat demisia miniṣtrilor din PNL-Tătărescu, înlocuiṭi cu exponenṭi ai facṭiunii prosovietice din Partidul Comunist. O săptămână mai târziu, liberalii tătărescieni cu 75 de mandate în Parlament, erau demiṣi din biroul ṣi din comisiile parlamentare. La Ministerul Afacerilor Străine – care îṣi va schimba denumirea în Ministerul Afacerilor Externe în 1965 -, Gheorghe Tătărescu a fost înlocuit cu Ana Pauker. La 17 noiembrie au fost concediaṭi din minister 165 membri ai corpului diplomatic ṣi funcṭionari superiori din Centrală. De fapt, întregul personal diplomatic existent până atunci a trebuit să dispară. Nicolae Fotino, pe atunci tânăr diplomat licenṭiat în Drept, a fost unul dintre puṭinii martori ai acelor zile de reorganizare, când holurile ministerului rămăseseră pustii. Povestirea sa, păstrată în Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii, este un document interesant privind etapele concrete ale instaurării noii puteri dirijată de la Moscova.
Concedieri de la portar până la directorul general
„
Când am terminat faculatatea, în toamna anului 1947, au avut loc schimbările de la Ministerul de Externe. […] Doream să mă specializez în drept internaţional şi aş fi dorit să lucrez la Ministerul de Externe; ministrul [Teoharie Georgescu] a fost de acord şi m-a recomandat la Minsterul de Externe. […] Am fost numit la Direcţia Consulară. […]
Deci aşa ajung la Ministerul de Externe, într-un minister care este gol. Mă plimb pe coridoarele ministerului fără să întâlnesc pe nimeni, deschid uşi, nu e nimeni în birou. Când întâlnesc pe cineva, ne prezentăm aşa: „Cine eşti dumneata? unde lucrezi?„ Efectiv, începusem câţiva oameni. Deci era această decizie extraordinară a Anei Pauker de a concedia de la portar până la directorul general, tot personalul… Şi fiindcă nu avea oameni, erau – aşa cum am venit eu, cum au venit alţii – oameni recomandaţi în general de diferite ministere ṣi care veneau…, dar care nici unul dintre ei nu aveau nici cea mai vagă experienţă în domeniul Ministerului de Externe! Erau ca mine, intrau probabil pentru prima dată în această clădire. […]
Îmi aduc aminte aşa, o chestiune, puţin, dacă vreţi, hazlie, de la Protocol. Este un ministru plenipotenţiar care vine şi-şi lasă cartea lui de vizită, pe care era scris: “ P.P.C. “ Eu, care fusesem la Prefectura Poliţiei Capitalei, ştiam că „P.P.C.„ însemna „Prefectura Poliţiei Capitalei„. Acuma nu înţelegeam de ce aceste iniţiale sunt… a trebuit să aducem pe cineva, care lucrase pe vremuri la Protocol, care ne-a ne-a spus că asta e o forumulă uzitată, pour prendre congé – un diplomat, când vrea să-şi anunţe plecarea, depune la Protocol cartea lui de vizită cu „P.P.C.„
Dar ne-am dat seama că nici să redactăm o hâtie nu este posibil! O notă verbală are un tipic al ei, începe într-un fel, se termină într-un fel ṣi trebuie să le ştii. Poţi să iei o dactilografă care e foarte bună, dar care să nu ştie. […] Şi atunci, sigur, a trebuit revenit şi a trebuit readus în fiecare direcţie câte unul-doi sau chiar trei funcţionari, care să poată să asigure o continuitate. Deci ăsta a fost primul moment şi primul moment de şoc, ca să zic aşa. Intrarea mea în Ministerul de Externe şi intrarea mea în acel gol… […] Deci asta este, dacă vreṭi, primul lucru: noul minister, cu această experienṭă aberantă într-un fel, cu concedierea în masă a întregului minister care obligă la o rechemare ṣi pe urmă, treptat, încercarea de a constitui un nou minister.”
Politica externă a României se face la Moscova
„Cred că trebuie ṣi plecat de la [ceea] ce reprezenta Ministerul de Externe pentru Ana Pauker ṣi chiar pentru ea personal. Nu era un lucru foarte important, important pentru ea era partidul ṣi funcṭia ei din partid, adică membru al Biroului Politic ṣi un fruntaṣ al partidului, asta era lucrul important ṣi, de altminteri, ea era mai tot timpul la Comitetul Central, venea mult mai puṭin la minister. Deṣi nouă, cei care vom intra ṣi care vom veni încet-încet, ni se tot explică că suntem o elită care intră, suntem niṣte oameni aleṣi care reprezentăm o elită, o elită chiar din punct de vedere al partidului. Ceea ce nu se va verifica, fiindcă mai toṭi vom fi daṭi afară destul de curând. Dar pe primul moment.. Iar Ana Pauker atucnea când vorbeṣte ṣi când are discuṭii cu directorii va atrage atenṭia că să lucrăm, sigur, să lucrăm cu seriozitate, dar să nu facem exces de zel, fiindcă marea politică nu se face în această clădire ṣi nici barem la Bucureṣti. Adică suntem foarte clar înṭeleṣi că politica externă a României se face la Moscova, în sensul politicii lagărului care va fi, în care noi ne încadrăm. Acolo se hotărăsc marile probleme… adică să nu ne treacă prin cap că noi putem să avem niṣte idei pe care să le punem… nu numai fiindcă suntem foarte tineri sau foarte începători în acest domeniu, dar în conjunctura internaṭională lucrurile mari nu se decid aici!
Care erau condiṭiile de lucru în minister, în acele prime luni după preluarea lui de comuniṣti? Am în vedere atât cadrul profesional, cât ṣi realṭiile interumane.
Cum să vă spun, este… acolo fiecare încerca să se dumirească puṭin ṣi să vadă despre ce este vorba. Sunt mai multe lucruri…”
Un minister „feminist”
„Ministerul ăsta este un minister feminist, ca să zic aṣa. Este un minister preluat în parte de femei, nu ṣtiu dacă a fost [ceva] voit de Ana Pauker… fapt este că, deci, ministru este Ana Pauker. Că al doilea om în minister este Anuṭa Toma, indiferent că alături este Preoteasa, Voitinovici, care sunt primii doi… Este Anuṭa Toma care e importantă, fiindcă de fapt e secretara particulară a Anei Pauker, deci este omul de încredere; dacă vrei să rezolvi ceva, se rezolvă prin Anuṭa Toma. Dar după aceea, oamenii care sunt în continuare acolo: este Anuṭa Bughici, este Tina Chivu, este Elena Georgescu care este soṭia lui Teohari Georgescu, este…
Au fost angajate cu grade diplomatice superioare?
Sunt directoare. Tina Chivu va fi la început directoarea de Cadre ṣi pe urmă ia Direcṭia I, Direcṭia I fiind pentru momentul acela foarte importantă, este URSS-ul, e o direcṭie întreagă. Anuṭa Bughici o înlocuieṣte pe Tina Chivu ṣi este deci directoare de Cadre. Elena Georgescu este directoarea… ṣefa Direcṭiei Consulare. Cristina Luca este ṣefa Direcṭiei de Presă ṣi Cultură – n-are nici o legătură cu Vasile Luca, e o potrivire de nume. Lenuṭa Păsculescu este sora lui Teohari Georgescu, este în secretariatul Anei Pauker ṣi era ṣi un personagiu importantissim. Clara Turcu e adjunctă la Consulară ṣi după aia va prelua ea Direcṭia Consulară. Ida Felix care urmează puṭin mai târziu, directoarea de Cadre. Deci aproape, Direcṭia de Cadre e aproape tot timpul direcṭie feminină. Ceea ce dă puṭin o atmosferă… plus că mai sunt o serie de alte persoane care nu sunt chiar în posturi de conducere, dar sunt foarte multe femei.”
„Te căsătorim noi…”
„Şi afară de asta, mai avem un lucru care va ṣoca puṭin în acest minister. Există preocuparea ministerului că dacă eṣti trimis în străinătate, nu poṭi să fii trimis în străinătate dacă eṣti necăsătorit ṣi deci trebuie să fii căsătorit. Bun, dar aicea intervine o poveste, eṣti căsătorit, de pildă dumneavoastră aṭi veni ṣi sunteṭi necăsătorit ṣi ministerul are de gând să vă trimită ṣi cum dumneavoastră n-aveṭi pe cineva, ministerul zice: „Nu-i nimica, te căsătorim noi! Uite, îṭi facem noi cunoṣtinṭă cu tovarăṣa Popescu… asta e!„
Asta începe să semene a agenṭie matrimonială!
Da, fiindcă îṣi spun: “Băiatul ăsta e tânăr, lasă că avem noi grijă…” […]
Şi cine dădea aceste aprobări pentru căsătorie?
Direcṭia de Cadre a ministerului.. […] De pildă, Gliga. Vasile Gliga care era un june domn foarte drăguṭ ṣi Vasile Gliga era ṣi asistent universitar ṣi era una din studentele lui acolo ṣi a venit ṣi a spus: „Vreau să mă căsătoresc…„ „A! te căsătoreṣti? Vorbeṣti cu noi!„ ṣi imediat au avut pe cineva pentru Gliga care era tot o… care lucra în Ministerul de Externe […] „e un om verificat, deci vă căsătoriṭi ṣi o să plecaṭi.” Îmi aduc aminte că Gliga s-a opus la povestea asta, era foarte întristat de faptul că nu se poate căsători cu cine vrea el ṣi ṭiu minte că era un fel de, cum să spun, între noi, de conivenṭă… eu, de pildă, când vedeam că această doamnă se îndreaptă spre biroul lui Gliga, îi dădeam telefon ṣi îi spuneam: „Vezi că vine!„, atuncea el fugea din biroul lui. În toată povestea asta până la urmă Gliga a trecut peste toate opreliṣtile ṣi s-a căsătorit cu cine a vrut ṣi a fost dat afară din minister.”
Muncitori-diplomaṭi
„Se crease o ṣcoală cu sarcina de a pregăti oameni pentru Ministerul de Externe. Această ṣcoală a fost condusă de Barbu Zaharescu, de profesorul Barbu Zaharescu, economist, care va deveni mai târziu el însuṣi ambasador. Această ṣcoală a dat o serie de serii, cum să spun, au fost mai multe serii pe care le-a dat. Deci se încerca o pregătire, cât de cât, pentru diplomaṭi. După aia se va renunṭa ṣi se va merge, mă rog, pe absolvenṭi ai Universităṭii, ai facultăṭilor din ṭară. Noi înṣine, de pildă, în minister… se fac tot aṣa recomandări din diverse ministere, ca să lucreze în Ministerul de Externe. Şi noi îi preluăm în minister, de pildă cei care erau ṣefi de sectoare, Gliga era ṣeful Sectorului Ungaria, eu eram ṣeful Sectorului Cultural în Democraṭiile Populare. Preluam niṣte oameni ṣi atuncea lucram cu ei ṣi după nu ṣtiu câte luni ei treceau în faṭa unei comisii a Ministerului de Externe ṣi vedeau dacă sunt buni sau nu sunt buni.”
Se încerca ṣi în sistemul ăsta: aducerea muncitorilor în Ministerul de Externe
Pentru funcṭii diplomatice…
Pentru funcṭii diplomatice… cu rezultate nefericite în general. Eu îmi aduc aminte, de pildă, de un lucru care mi s-a părut chiar dramatic, aṣa. Gliga avea… i s-a trimis de la Cluj un maistru berar ṣi soṭia lui, care cred că erau unguri. Ei veneau la minister, nu ṣtiu cum să vă spun, aṣa… dacă se duceau la iad cred că [ar fi preferat]… Eu îi vedeam dimineaṭa când veneam la minister, soseam cu ei: încruntaṭi, speriaṭi, ṭinându-se unul pe altul de braṭ, aṣa, ṣi intrând în minister într-o panică de nedescris! Gliga e un om extrem de drăguṭ ṣi de amabil, deci nu erau să se sperie de el, dar pe ei îi speria în general ideea în sine.
Era un caz singular?
Nu, au mai fost ṣi alṭii, dar ăsta era aproape cel mai dur!… Sunt diverse, o să vă spun imediat!… Şi Gliga a încercat cu ei, zice: „Uite, s-a întâmplat următoarea poveste: tu trebuie să faci o notă verbală, să te duci la Ministerul de Externe de la Budapesta, faci o notă verbală… în care să expui povestea asta. S-a primit o telegramă de la Bucureṣti care-ṭi cere să… Ei, fă nota asta verbală!„, după ce avusese discuṭii, ce e o notă verbală, cum e. Ei, omul ăsta avea probabil patru clase primare, limba lui maternă nefiind nici româna. El, în faṭa hârtiei albe, i-a dat să scrie… curgea o sudoare… Şi după vreo lună de zile a fugit pur ṣi simplu! Şi-a luat nevasta, s-a dus înapoi la Cluj, fără să spună la nimeni. Ăsta este un caz cinstit, ca să spun aṣa. Adică este cineva care realizează… el o fi fost un foarte bun maistru berar, în meseria lui acolo, dar am spus, aicea era ceva completamente străin, era un chin teribul pentru el! Şi pentru el ṣi pentru nevastă-sa. […] Eu am avut un miner ṣi un muncitor care lucra în domeniul industriei optice, la făcut ochelari, din Sibiu. Care era un băiat foarte dezgheṭat ṣi foarte bine ṣi care, de pildă, îi plăcea foarte mult să lucreze ṣi era pasionat, de altminteri a ṣi rămas în Ministerul de Interne. Cel care era miner era foarte tânăr, la 20 de ani… care era un om foarte drăguṭ ṣi foarte cald, aṣa, foarte prietenos. Dar, nu ṣtiu, aveam mari dificultăṭi cu el, cu toată activitatea diplomatică ṣi nu ṣtiu dacă până la urmă a rămas. Dar îmi aduc aminte că, de pildă, tot lucrând când cu unul când cu altul… noi ne duceam ṣi trimiteam oamenii noṣtri în faṭa comisiei, Preoteasa cred că era preṣedintele comisiei. Şi eu îl întreb la un moment dat pe Gliga – omul lui era de la Poṣtă, era un funcṭionar la Poṣtă – ṣi-i spuneam: „Cum e…? cum o să fie?„ „A…„, zicea el, „nu pricepe nimic!„ „A!„, îi spun eu, „atuncea îl face consul!„ „Nu„, îmi spune Gliga, „ăsta-i bun numai de ambasador!„ – asta era, ca să vezi puṭin, [felul nostru de a gândi]”.
Atmosferă „teribil de antipatică”
„Şi pe urmă atmosfera, relaṭiile dintre oameni. […] Noi am avut ṣi un mic bufet, un restaurant. Şi văd pe cineva venind cu lacrimi în ochi, cu… „Ce s-a întâmplat?„, îi spun eu. „A, nu vă daṭi seama ce mi s-a întâmplat!… M-a numit la Paris!„… Era o poveste [din asta falsă] în care să arăṭi că o dramă mai mare decât să fii trimis în străinătate ṣi mai ales în lumea Occidentală nu se poate! Te rupe de aicea din ṭară, te rupe de partid, te trimite acolo, în lume, asta este ceva „îngrozitor„![…] Sigur, când vedeai lucrul ăsta întâmplându-se la personalul de serviciu, la dactilografe tinere, câteodată lucrul ăsta putea să fie ruperea de casă, de familie. Aicea puteai să mai crezi, mai ales dacă erau undeva foarte departe, pleci la Tokyo… Dar ceilalṭi, care erau numiṭi la Roma sau la Paris ṣi care începeau să plângă, era… o comedie! Şi era un lucru foarte antipatic această… acest fals care era. Dintr-odată, din primul moment, călcai pe un drum fals, era teribil de antipatică această atmosferă!
Numirea unor vârfuri ale intelectualităṭii româneṣti
„Sigur că ar trebui făcută o cronologie asupra lucrurilor astea, cum au evoluat ṣi nu ṣtiu ce. Fiindcă, pe de altă parte, aveṭi la un moment dat numirea în funcṭii diplomatice a unor vârfuri ale intelectualităṭii româneṣti. E numit Simion Stoilow ministru la Paris, e numit Grigore Moisil la Ankara, e numit Neculcea la Haga, deci trei matematicieni, trei matematicieni de mare valoare, niṣte personalităṭi nu numai de valoare românească, dar de valoare internaṭională! Iorgu Iordan e numit la Moscova, Tudor Vianu e numit la Belgrad, Mihai Ralea la Washington ṣi mai sunt ṣi alṭii care nu îmi mai vin mie în minte acuma. Dar este o echipă nemaipomenită!… E bine, nu e bine… […]
Iar printre altele, mi-aduc aminte de un raport făcut în faṭa conducerii ministerului de Bebe Neculcea care a fost absolut nemaipomenit! În care Bebe Neculcea îi explica lui Ana Pauker ṣi celorlalṭi că, venind la Palatul Regal [din Haga], într-o zi, la o recepṭie, în sala respectivă fiind un pian, Bebe Neculcea s-a aṣezat la pian ṣi a cântat. Regina, care era pe-aproape, a venit, l-a ascultat ṣi a fost foarte plăcut impresionată de felul cum a cântat Bebe Neculcea, au schimbat câteva cuvinte ṣi regina a spus că ar vrea să-l cunoască mai bine ṣi l-a invitat la o discuṭie personală. Şi la discuṭia aceea personală Bebe Neculcea i-a vorbit despre partid! Ei bine, cum vorbea Bebe Neculcea despre partid ṣi cum vorbea despre partid cu regina Olandei, aveai neta senzaṭie că Bebe Neculcea o prelucrează ca să intre în partid! Eu ṭiu minte că Ana Pauker râdea efectiv cu lacrimi!… cum spunea, că el tot timpul aṣteaptă, că scoate adeziunea ṣi-i pune adeziunea pe masă!… […] Sigur că sunt poate unele rezerve de făcut în legătură cu prezenṭa acestor mari intelectuali în posturi de ambasadori, miniṣtri plenipotenṭiari. Fiindcă, sigur, erau niṣte personalităṭi de prim rang, dar nu foarte aproape de munca diplomatică, în afara lui Ralea care, ca profesor de filosofie, era aproape…”
[Interviu de Emilian Blânda, 1995]
