La noi în în ţară, autorităţile vamale au intensificat deja controalele la frontiere şi verifică amănunţit persoanele şi mijloacele de transport care intră sau părăsesc teritoriul naţional. Poliţia de Frontieră a precizat însă că măsura este temporară şi că scopul ei este de a preveni ca persoane suspectate de terorism, provenite din zone de conflict, să tranziteze graniţele României. Potrivit corespondenţilor postului nostru de radio, aceste controale sporite au creat aglomeraţie la frontierele de vest, respectiv în judeţele Bihor şi Arad, unde ieri se formaseră cozi de tiruri lungi de câţiva kilometri. Reprezentanţii vămii afirmă însă că se lucrează la capacitate maximă, pentru a reduce timpul de aşteptare.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 noiembrie