Autorităţile din Belgia menţin nivelul maxim de alertă la Bruxelles de teama unor posibile atentate, până după-amiază când va avea loc o nouă evaluare a situaţiei. Premierul Charles Michel a explicat că sunt informaţii credibile despre riscul unor atacuri similare celor de la Paris.
Charles Michel: Este vorba ca ipoteza ca mai mulţi indivizi cu arme şi explozibil să întreprindă acţiuni poate chiar în mai multe locuri simultan.
Realizator: Din Bruxelles, Cerasela Rădulescu descrie capitala administrativă a Uniunii Europene ca fiind aproape un oraş-fantomă.
Reporter: Este pentru prima dată când acest oraş trece prin astfel de momente, chiar dacă au mai fost şi în trecut alerte teroriste de nivel maxim. Metroul şi majoritatea mijloacelor de transport în comun nu circulă, gările şi aeroporturile sunt păzite de patrule mixte – armată şi poliţie – puternic înarmate, vehicule militare pe străzi, cinematografe, muzee, străzi comerciale, restaurante şi cafenele închise. În acelaşi timp, se fac controale de securitate şi se recomandă populaţiei să respecte aceste măsuri, fără să fie panicată sau să lanseze zvonuri, respectând doar informaţiile oficiale. A fost pus la dispoziţia populaţiei şi un număr de telefon special şi este emis în continuare, prin presă, un anunţ de căutare al lui Salah Abdeslam, suspectat că s-a aflat printre teroriştii de la Paris. Doi complici ai acestuia, cei care l-au transportat din Franţa în Belgia, după atentatele de la Paris, se află acum în arestul Poliţiei belgiene.
Realizator: Forţele de ordine îl caută de mai bine de o săptămână pe Salah Abdeslam, despre care se crede că s-ar afla în regiunea bruxelleză, în aşteptarea ocaziei de a fugi în Siria. Avocatul unuia din complicii arestaţi a declarat televiziunii belgiene că ştie de la clientul său că Abdeslam ar avea la el o centură cu explozibil. Presa speculează că Salah ar fi trebuit să se arunce în aer în timpul atacurilor de la Paris, ca şi fratele său Brahim, dar s-a răzgândit. BBC notează că ancheta atentatelor din Franţa s-a extins până în Turcia, unde au fost reţinuţi trei suspecţi, între care un belgian de origine marocană, bănuit că ar fi fost în legătură cu teroriştii de la Paris.