Europa și lumea întreagă par că nu-şi mai găsesc liniștea după atentatele care au avut loc pe 13 noiembrie la Paris. Șocant, intolerabil, barbar, traumatizant sunt doar câteva dintre cuvintele care au putut descrie ceea ce parizieni și turiști au trăit în acele momente și în zilele care au urmat.
Terorismul jihadist este pe cale să schimbe lumea civilizată și relațiile dintre state. Scena internațională se complică, tensiunile cresc.
În timp ce unul dintre luptătorii Statului Islamic îi amenința pe rețelele de socializare pe „apostații” occidentali că „vă va fi frică să mergeți și la piață”, SUA conduc o coaliție internațională împotriva ISIS în Irak și Siria, Rusia sprijină regimul președintelui sirian Bashar al Assad, iar președintele francez, François Hollande îi cere omologului său american, formarea unei „mari și unice” coaliții împotriva Statului Islamic.
La rândul său, Barack Obama refuză o coaliție cu Rusia în această privință, întrucât conform poziției americane, nu este posibilă o soluție în Siria, avându-l pe președintele Assad la putere, iar lideri europeni precum premierul spaniol, Mariano Rajoy, susțin că este nevoie de „unitate și loialitate” în lupta împotriva terorismului jihadist.
Europa întreagă și-a mobilizat forțele de siguranță și securitate, dar cu toate aceste măsuri extraordinare, pare că cetățenii statelor aflate în vizorul extremiștilor islamiști nu se mai simt la fel de în siguranță ca înaintea atentatelor de la Paris. Starea de urgență din Franța, soldații înarmați patrulând lângă brazii care așteaptă să fie împodobiți de Crăciun la Bruxelles, nivelul ridicat al alertelor de atac în celelalte țări europene, metrourile și școlile închise, străzile, magazinele și hotelurile pustii sunt imagini care plăsmuiesc o stare de spirit pe care lumea occidentală și, în general, lumea civilizată încearcă să o asume și să o gestioneze.
Majoritatea europenilor simt incertitudinea și din cauza faptului că atentatorii de la Paris erau tineri islamiști, dar aveau cetățenie europeană. Se născuseră, studiaseră și aveau familiile – generații de părinți și chiar bunici – pe pământ european.
Încă și mai îngrijorător este faptul că terorismul jihadist câștigă tot mai mulți adepți din rândul tinerilor europeni și că autoritățile nu au putut defini un profil al acestor viitori adepți, astfel încât fenomenul radicalizării să poată fi prevenit și combătut la timp. Tot ce s-a putut constata este faptul că cei care se radicalizează și sunt atrași de ardoarea de a deveni mujahedini sunt tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani.
Prin urmare, se ivesc întrebări fundamentale care oricât ar fi părut de stranii în urmă cu scurt timp, acum își fac loc în discursul public și politic: ne putem bucura de libertate, dar în același timp și de securitate? Poate exista consens între straturile religioase, etnice și culturale ale unei Europei, atât de eterogene? Este Europa capabilă să-și conștientizeze cetățenii cu privire la faptul că este nevoie de consens în stabilirea unor reguli de rezolvare a conflictelor în mod democratic?
Știm că civilizația europeană este una flexibilă, tolerantă, însă politologii spun că gradul flexibilității trebuie adaptat permanent în funcție de trei factori: motivațiile care ne determină să considerăm că un anumit lucru este intolerabil, principiul conform căruia nu trebuie să tolerăm comportamente care provoacă daune și reciprocitatea toleranței.
Poate că Europa are nevoie să-și analizeze și să-și adapteze fără nicio urmă de ipocrizie propriile limite ale flexibilității toleranțelor, și să producă „anticorpi” înainte ca daunele cauzate de fenomene precum radicalizarea și atacurile teroriste să fie și mai mari.
Articol de Veronica Popa
