La Bursa de Valori Bucureşti a fost lansat astăzi un club al investitorilor, iniţiat de trei tineri activi pe piaţa de capital, care intenţionează să facă acest domeniu mai atractiv. Contra unei taxe lunare de 100 de lei, membrii clubului vor putea să înveţe despre piaţa de capital şi ar urma să aibă întâlniri periodice cu reprezentanţi ai companiilor listate la bursă. Despre scopurile Clubului Investitorilor ne spune mai multe preşedintele acestuia, Raluca Ganea.
Raluca Ganea: Să creăm o comunitate de investitori care să suplimenteze şi să complementeze nevoia celor activi în piaţă, dar care nu au suficiente informaţii şi care îşi doresc mai multe întâlniri şi mai multe discuţii deschise, întâlniri cu emitenţii, mai multă transparenţă. În acelaşi timp şi o platformă pentru cei care îşi doresc să investească la Bursă, dar li se pare un mediu mai departe de clasa medie din România.
Realizator: Iniţiatorii Clubului investitorilor au anunţat, de asemenea, că vor susţine introducerea în programa de liceu a unei ore dedicate familiarizării cu noţiunile pieţei de capital.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 decembrie