La Suceava au loc astăzi manifestări incluse în programul de promovare turistică a Bucovinei, de Crăciun.
Turişti din ţară, dar şi din străinătate vor avea ocazia să petreacă şi în acest an sărbătorile de iarnă în stil bucovinean. Organizatorii au gândit manifestările, astfel încât acestea să se desfăşoare pe tot cuprinsul judeţului, dar preponderent în zonele turistice.
Laura Ursu, inspector de specialitate, Centrul naţional de informare şi promovare turistică Suceava: «Programul „Crăciun în Bucovina” cuprinde ample manifestări dedicate sărbătorilor de iarnă, precum: Târgul de Crăciun, spectacole pentru copii, spectacole de colinde, datini şi obiceiuri de iarnă susţinute cu prilejul zilei de Moş Nicolae, parada măştilor şi a portului popular, spectacole artistice susţinute de formaţii ale minorităţilor, spectacole de colinde, datini şi obiceiuri de Anul Nou».
Programul turistic „Crăciun în Bucovina” începe astăzi şi se încheie pe 13 ianuarie 2016.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 decembrie)