Liberalul Gheorghe Tătărescu a urmat la preṣedinṭia Consiliului de Miniṣtri, după asasinarea lui I.G. Duca de către legionari în 1933. După patru ani de guvernare, Tătărescu, perceput ca „omul lui Carol al II-lea”, „oportunist”, om cu „o măiastră echilibristică” totuṣi redresase ṭara după criza economică. În 1937 regele ṣi-l dorea în continuare prim ministru, dar Tătărescu era conṣtient de nemulṭumirea pe care ar fi provocat-o dacă rămânea la conducerea guvernului. “Nu ṣi-a dat prea multă silinṭă, luînd drept scuză recomandările ca alegerile să fie cinstite ṣi rezultatul lor a fost că guvernul a fost învins”. Astfel nota Carol în jurnalul său, dând impresia că „alegeri cinstite” echivalează mereu cu „alegeri pierdute” pentru cei care le organizează…
Atmosfera alegerilor parlamentare din 20 decembrie 1937 a fost destul de tensionată în unele judeṭe ale ṭării, deṣi cu o lună în urmă ṭărăniṣtii ṣi legionarii, apoi liberalii lui Gh. Brătianu ṣi Uniunea Agrară a lui C. Argetoianu încheiaseră un pact de neagresiune electorală. De fapt, înṭelegerea era doar o solidaritate temporară în lupta contra autoritarismului crescând al lui Carol al II-lea.
Rezultatele scrutinului: 36 % voturi pentru liberali, 20,40 % pentru ṭărăniṣti ṣi 15,60 % pentru legionari. Era prea puṭin pentru partidele democratice, dar un procent neaṣteptat de mare pentru extrema dreaptă aflată în plină ascensiune. Luînd notă de acestea, Carol a chemat pentru formarea cabinetului pe Octavian Goga, preşedintele Partidului Naţional-Creştin care câştigase doar 9,15% din voturi. Era o soluṭie provizorie, pentru că o lună ṣi jumatate mai târziu regele avea să îṣi instaureze regimul autoritar.
Iată de ce, în campania electorală ṣi la votarea prorpiu zisă, miza fusese mare. Mărturiile despre alegerile din 1937 păstrate în Arhiva de istorie orală, atestă o gamă variată de „metode electorale”: de la cele violente, cu bâtele, până la cele nostime, cu afiṣe electorale lipte pe botul oilor.
Gabriel Ţepelea profesor, filolog, om politic ṭărănist
„Ce pregătiri s-au făcut în 1937, cum a fost campania electorală ?
Asta a fost o alegere absolut unică în istoria României de-atunci. Partidul care obţinea o anumită majoritate – nu ţin minte dacă era 30% sau 40% – primea un fel de primă, adică pentru a avea majoritatea necesară în Parlament. Ei bine, Tătărescu guvernase din ’33 până în ’37; el a fost foarte servil fată de monarhie, corupţia se înstăpânise – pentru că să ştiţi, nu este o invenţie actuală! Dacă citiţi ziarele vremii, vedeţi că şi-atunci erau oameni care vorbeau de afaceri, de mânjirea unor conducători şi aşa mai departe.
Dar să revin la întrebarea dumneavoastră, deci şi în acest moment era o recrudescenţă a dreptei foarte puternică, mai bine zis o creştere a dreptei foarte puternică. Şi această creştere a dreptei era cauzată de instalarea celor două regimuri de dreapta, regimul fascist din Italia şi regimul hitlerist. Se căuta deci pe de-o parte ca să se stăvilească această influenţă a partidelor de dreapta care cuceriseră în bună parte tineretul şi pe de altă parte Partidul Naţional Ţărănesc căuta să reprezinte polul democratic şi orientarea tradiţională [către] Anglia-Franţa. […]
Ei, vin alegerile din ’37 şi se preconizează următoarea tactică… ţelul fiind mare, acela de a fi o luptă corectă, deschisă, să câştige cine are aderenţă populară, s-au „unit„… au făcut un pact de neagresiune formaţiuni care practic nu aveau nimic comun unele cu altele. […] Şi în felul acesta s-a mers la alegeri. Oricât a avut în mână puterea Tătărescu, atunci n-a reuşit să treacă pragul necesar şi a căzut la alegerile din decemvrie ’37. După care, Carol al II-lea şi-a arătat de data aceasta, cu adevărat, faţa lui „nefericită„ ṣi anume: în loc să se consulte cu cei care au arătat că au avut forţa de a trece şi peste voinţa lui şi peste conjunctura internaţională, a chemat la putere… a încredinţat formarea guvernului lui Goga. Goga a ajuns la putere, deci din decemvrie ’37 şi n-a rezistat mai mult de februarie 1938, când guvernul a capotat.
[Interviu de Silvia Iliescu ṣi Mariana Conovici, 1999]
Gheorghe Pop, ṭăran din Giuleṣti, Maramureṣ
„Şi tatăl dumneavoastră a fost în P.N.Ţ. până la desfinţare, până la sfârşit?
Până… […]
Tot satul era ţărănist?
Tot satul!… Ştiu că eram odată, când a fost votarea, eram la şcoală, elev, şi şcoala era acolo, pe stradă, pe lângă ea treceau oamenii la votare şi i-am văzut pe toţi… […] Am văzut oamenii încolonaţi toţi, unii cu ciomege… […] Cu ciomege, nu toţi, apăi unii dintre ei!
Să fie mai convingători…
Da…
Dar asta când era? La ce alegeri?
Asta era… să vă spun… în ‘37. Ştiu că mergeam la şcoală, înainte de a merge la Sighet, la liceu”.
[Interviu de Silvia Iliescu, Giuleṣti, Maramureṣ, 1997]
Dimitrie Callimachi, descendent dintr-o familie boierească moldo-fanariotă, membru al P.N.Ţ. gruparea dr. Nicolae Lupu
„Ştiţi, eu eram copil, eram elev la primară. Probabil că era iarna, între ’36 spre ’37… şi ţin minte, plecam cu sania de la Botoşani – că aveam şi sediul la Botoşani unde stăteam, […] şi împreună cu prieteni de-ai tatălui meu, cu mulţi ţărani, eram foarte bine primiţi în sate, ţăranii ziceau: „Bine ai venit, Măria ta!„… Deci deduc că era în iarnă, se petrecea…
Tatăl dumneavoastră făcea atunci campanie electorală pentru…
El era şeful Organizaţiei naţional-ţărănist-lupiste pe nordul Molodvei, inclusiv câteva judeţe din Bucovina, care erau atunci considerate nordul Moldovei. Deci era campanie pentru Partidul Naţional [Ţărănesc]. […] Dar nu au avut şanse politice, pentru că mi-a explicat: „Dragă„, zice, „erau foarte puternici legionarii şi cuziştii în Botoşani, în special în judeţul Botoşani şi Dorohoi.„ Iar evreii, care erau numeroşi, nu au votat cu ei, au votat cu un partid evreiesc. Şi în felul acesta nu au avut suficiente voturi şi tatăl meu nu a reuşit să fie deputat, că a candidat pe listele de deputaţi…
După campania aceasta electorală, mi-aţi spus că aţi plecat în Franţa…
Deci în 1937, după ce s-a încheiat anul şcolar, clasa a III-a primară, pe care am făcut-o la Bucureşti, am plecat în Franţa pentru că tatăl meu a considerat că situaţia politică se agravează şi se conturează o dictatură – se contura dictatura regelui Carol.”
[Interviu de Mariana Conovici, 2003]
Nicolae Catone, ṭăran din Salva, Bistriṭa Năsăud
„Am ales acest partid [pentru] că am a avut un unchiaş care era şeful Partidului Ţărănesc şi noi, ca tineret… el era bun de gură şi ne-o strâns tot tineretul cât am fost atunci în sat, ne mai ţinea şedinţe, că să intrăm în partid, şi am intrat în partid. […] Am fost mulţi, păi comuna aproape toată [era] în Partidul Ţărănesc. Era două partide, liberalii şi ţărăniştii numai. Şi apoi noi, ţărăniştii, mergeam cu „roata„ în spate, că era semnul nostru „roata„, iar liberalii mergeau cu „bolta„ în spate, că era „bolta„ semnul lor de votare. […] Votarea s-o făcut la liceu, în sala de gimnastică a Liceului George Coşbuc din Năsăud.
Vorbiţi de alegerile din ’37?
Din‚ 37, da… Păi o fost, o venit armata, a venit de-o ţinut paza acolo, că se mai certau şi ţărăniştii cu liberalii… Am asistat la o alegere în Beclean, în orăşelul ăsta Beclean. Apăi… liberalii erau înăuntru şi ţărăniştii erau afară, în parcul Beclean. S-a început un fel de ceartă şi apăi era târg, zi de târg ṣi-apoi s-o dat ţărăniştii pe coşurile cu ouă ale femeilor şi… „Hai pe liberali!„ Erau copacii toţi galbeni de ou, cum da după ei!
Dar legionari erau în zonă?
Erau, şi aici o fost în Salva, da’ puţini, foarte puţini o fost. […] Că aici, la Năsăud, nu ne-am întâlnit cu legionari, numai cu liberalii şi cu ţărăniştii, [când] am fost eu la liceu, în sala de gimnastică, atuncea acolo s-a votat…”
[Interviu de Octavian Silivestru ṣi Lavinia Ivaṣcu, 200, Salva, Bistriṭa Năsăud]
