O nouă apariţie discografică: Corul de Copii Radio – 70 este cadoul pe care formaţia muzicală îl oferă admiratorilor săi la finalul anului aniversar 2015. Lucrări precum: Dorinţa de Chopin, Lullaby de Cherubini, Ave Maria de Schubert, Copilul şi floarea de Brahms se regăsesc pe CD. De asemenea, sumarul mai cuprinde lucrări inspirate de folclorul românesc şi universal: Bombili – Bili – Bom care este un cântec tradiţional turc, Capra cu trei iezi de Timotei Popovici, Paparuda de Dan Voiculescu sau M-o mânat maica la capre de George Balint. Nu lipsesc cântecele de iarnă şi alte melodii din repertoriul românesc şi internaţional contemporan.â
Este un album care reaminteşte activitatea corului şi a dirijorilor aflaţi la conducerea lui cu piese înregistrate pe parcursul celor 70 de ani de performanţă muzicală, dovedită de faptul că aici s-au format nume mari ale scenelor naţionale şi internationale precum: Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Maria Hurduc, Cornelia Angelescu, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Dan Dumitrescu, Roxana Briban, Roxana Constantinescu şi mulţi alţii.
Lansarea va avea loc în foaierul central al Sălii Radio, cu ocazia Concertului de colinde susţinut de Corul de Copii Radio, sâmbătă, 12 decembrie 2015. Va participa muzicologul Grigore Constantinescu. Tot atunci, Voicu Popescu, dirijorul ansamblului, va oferi publicului prezent o sesiune de autografe.
Corul de Copii Radio are 70 de ani şi este la fel de plin de tinereţe, de virtuozitate, de spontaneitate şi veselie. Generaţii şi generaţii de copii au descoperit aici frumuseţea cântului şi a jocului, au primit o educaţie muzicală folositoare pe tot parcursul vieţii, au învăţat disciplina necesară actului artistic de înaltă ţinută şi au încântat apoi, la spectacole, mii de spectatori de toate vârstele.
Anul 2015 a adus pentru Corul de Copii Radio invitaţia de a asigura concertul de deschidere a Festivalului Muzical Internaţional „Evmelia” din Volos, Grecia. Pe 25 aprilie Corul de Copii Radio a sărbătorit, la Sala Radio, împlinirea celor 70 de ani, prin Concertul extraordinar – 70 de primăveri. Programul Festivalului Internaţional „George Enescu” – ediţia 2015 a inclus participarea Corului de Copii Radio în cadrul a trei concerte: 30 august, concert de deschidere – Carmina Burana de Carl Orff, cu Orchestra Română de Tineret, Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijor Kristjan Järvi; 2 septembrie – Simfonia a III-a de Gustav Mahler, cu Orchestra Naţională Radio, Corul Academic Radio şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijor Cornelius Meister; 14 septembrie – Wozzeck de Alban Berg, grup de copii pentru finalul operei, cu ansamblurile Filarmonicii „George Enescu” şi solişti internaţionali, dirijor Leo Hussain.
Tot în anul 2015, se evidenţiază participarea la finala Festivalului – Concurs Internaţional „Let the People Sing”, organizat de Uniunea Europeană de Radio (8-13 octombrie, München). Concertul celor nouă formaţii finaliste a fost transmis în direct sau preluat de 12 posturi naţionale de radio şi a putut fi urmărit în direct pe internet, astfel că evenimentul a beneficiat de o audienţă potenţială de milioane de ascultători, situaţie unică în istoria Corului de Copii Radio. De asemenea, Concertul de colinde, susţinut de formaţie în 12 decembrie la Sala Radio, a fost preluat de către Uniunea Europeană de Radio (EBU).
În anul 2004 Corul de Copii Radio condus de Voicu Popescu a fost distins de către Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană cu titlul de „Ambasador Cultural al Uniunii Europene”.