9 octombrie 1940, Liverpool – m. 8 decembrie 1980, New York
Credea cu tărie în ceea ce făcea şi o declara ori de câte ori avea ocazia. Credea în libertate, independenţă, în dragoste, adevăr, pace şi expunerea fără menajamente a sentimentelor reale pentru care a luptat până la epuizare.
John Winston Lennon, unul dintre artiştii care şi-au lăsat profund amprenta asupra muzicii şi culturii, în general, şi una dintre primele celebrităţi mondiale care a înţeles că-şi poate folosi renumele pentru a transmite mesaje puternice şi credibile în sprijinul cauzei pacifiste, a format, la începutul anului 1960, alături de Paul McCartney (n. 1942), George Harrison (1943-2001) şi în cele din urmă, bateristul Ringo Starr (n. 1940), trupa cu cel mai mare succes comercial din istorie: The Beatles (formaţia a vândut mai mult de 1,3 miliarde de discuri).
Primul lor single “Love Me Do” şi primul lor album din 1963, “Please Please Me”, au adus succesul grupului şi au declanşat “Beatlesmania” în Marea Britanie, adulaţie care s-a extins apoi în întreaga lume şi, mai ales, în SUA, unde, de altfel, se şi mută în anul 1971, împreună cu Yoko Ono (n. 1933, în Japonia), cu care se căsătoreşte pe 20 martie 1969 şi căreia îi preia şi numele (John Ono Lennon). Cântecele celor de la The Beatles şi ale lui John Lennon fac parte astăzi din patrimoniul mondial, acum 40 de ani, însă, ele stârneau în rândul tinerilor din lumea întreagă un mobilizator entuziasm de energii şi conştiinţe. Şi alte personalităţi au emis ideea că trebuie să te revolţi, să spui NU, să fii tu însuţi şi, uneori, să fii rebel, dar mesajele lui Lennon erau mai vii, mai provocatoare, mai actuale. Succesul celor patru Beatles a fost recunoscut de oficialităţile britanice, în 1965 ei fiind numiţi Membri ai Ordinului Imperiului Britanic, cu ocazia festivităţilor zilei de naştere a reginei Elisabeta a II-a. Când John Lennon părăseşte faimosul grup, în 1969, lumea a învinuit-o pe noua soţie, aceasta fiind considerată personajul negativ în istoria trupei. Tensiunile dintre cei patru Beatles, coincidenţă sau nu, au apărut din anii 1965-1966, când John Lennon a cunoscut-o pe Yoko Ono, care devine nedespărţită de Lennon, apare la repetiţii, la înregistrări, lucru care începe să îi irite pe ceilalţi membri – Ringo Star şi George Harrison. Lennon pretindea chiar ca numele soţiei lui să fie trecut pe viitorul album şi să primească procente egale din încasări.
Mai mult de atât, Lennon şi Yoko Ono înregistrează separat piese şi albume de mare succes, părând că dă dovadă de lipsă de loialitate faţă de Beatles, cât şi una care-i trăda intenţiile, aceea de a urma o carieră în afara grupului. Lucrurile degenerează, atmosfera se înrăutăţeşte rapid, iar în 1970 cei patru anunţă că se despart. Lennon, complet fascinat şi absorbit de Yoko Ono, lansează alături de aceasta adevărate hit-uri devenite embleme ale pacifismului, dintre care amintim “Mother” (“Mama”), ”Give peace a chance” (“Daţi păcii o şansă”), “Power to the people” (“Puterea în mâinile poporului”), ”Imagine” (“Imaginaţi-vă”). Nu există protest contra vreunui război de pe glob sau manifestaţie împotriva capitalismului şi a globalizării din care să lipsească sloganurile transmise de Lennon. Un sfert de milion de americani au intonat “Give Peace a Chance”, pe 15 octombrie 1970, la protestul din Washington împotriva războiului din Vietnam. Cea mai celebră compoziţie post-Beatles a lui John Lennon, “Imagine”, a devenit imediat un adevărat imn al mişcării pacifiste mondiale, chiar dacă prin versurile sale a adus unele ofense grupurilor religioase. Cântecul „Give Peace a Chance“ a fost înregistrat în faţa mai multor jurnalişti şi prieteni artişti, cu ocazia celui de-al doilea show „Bed In for Peace”, pe data de 1 iunie 1969, în camera 1762 a Hotelului Queen Elisabeth din Montréal, pentru care s-au folosit doar patru microfoane şi un magnetofon închiriat. Mesajul a fost atât de puternic prin simplitatea cuvintelor şi a liniei melodice, încât a devenit imediat imnul internaţional al mişcării pentru pace şi împotriva Războiului din Vietnam. În august 1971, faimosul cuplu se mută la New York, unde, în decembrie, lansează single-ul cu vădit mesaj anti-război “Happy Xmas (War Is Over)” (“Crăciun Fericit – Războiul a luat sfârşit”), mediatizat, din banii proprii, prin uriaşe panouri dispuse în douăsprezece oraşe din lume, pe care stătea scris ”Războiul s-a încheiat – dacă tu doreşti asta!”. Simultan, John Lennon, secondat de soţia sa, s-a lansat în mai multe campanii civice şi politice pacifiste care le-au atras amândurora antipatia preşedintelui Richard Nixon (1913 – 1994) şi supravegherea directorului FBI, Edgar Hoover (1895-1972), încercându-se neutralizarea ameninţării electorale ce venea din partea lor prin demararea procedurii de expulzare din SUA. Toate aceste mesaje au fost interpretate de cei doi conservatori drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale a SUA, aşa că autorităţile americane au declanşat procedurile de expulzare a lui John Lennon. Una dintre cele mai spectaculoase şi originale acţiuni de protest ale lui John Lennon împotriva acţiunilor de expulzarea a sa a fost conferinţa de presă din 1 aprilie 1973, de la New York City Bar Association. Aici, împreună cu Yoko Ono, a anunţat formarea statului Nutopia, un loc fără teritoriu, fără graniţe, fără paşapoarte, format doar din oameni, cerând, în consecinţă, azil politic în SUA. De altfel, artistul a primit rezidenţa permanentă în SUA abia în 1976, după demisia lui Richard Nixon. Pe de altă parte, al treizeci și nouălea președinte al Statelor Unite ale Americii, Jimmy Carter (n. 1924), l-a invitat pe Lennon să participe la inaugurarea preşedinţiei sale în ianuarie 1977. În 1975, după mai multe eşecuri şi scandaluri, Lennon se desparte de Yoko Ono şi se retrage de pe scena muzicală, părăsind New York-ul şi instalându-se la Los Angeles. Despărţirea nu a deschis o perioadă fertilă în creaţia lui, ba dimpotrivă, resursele sale muzicale erau într-o vizibilă descreştere.
Ziua de 8 decembrie 1980 va rămâne pentru totdeauna în istoria muzicii drept ziua asasinării absurde şi fără motiv a lui John Lennon, artistul fiind împuşcat, în faţa casei sale din New York, de un psihopat pe nume Mark Chapman, după ce, cu puţin timp înainte, îi acordase acestuia un autograf pe ultimul său album „Double Fantasy”. Mark Chapman a fost judecat pentru crimă şi pedepsit la 20 de ani de închisoare. În anul 2000 trebuia să fie eliberat, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Ba mai mult de atât, i s-a intentat un nou proces şi se află şi astăzi în închisoare.
Nu dorim, totuşi, să ne referim exclusiv la biografia atât de bogată şi înţesată de întâmplări şi fapte a lui Lennon şi nici să scoatem în evidenţă aspectele care nu-i fac cinste unui mare artist, ci ţinem cu tot dinadinsul ca astăzi, la 35 de ani de la tragedia care a şocat o lume întreagă, să ne amintim de EL prin câteva lucruri pe care poate nu le cunoaşteţi:
* A fost băiat de cor si cercetaş. Da, da marele John Lennon, rebelul iconoclast (contestatar al valorilor, normelor sau ideilor consacrate prin tradiție), a fost în adolescenţă băiat de cor și cercetaş. Lennon şi-a început cariera cântând ca băiat de cor la Biserica Sf. Petru din Liverpool şi a fost membru al trupei de cercetaşi Allerton.
* Îşi ura propria voce. Incredibil, dar unul dintre cei mai mari cântăreți din istoria muzicii rock ‘n’ roll, îşi ura propria voce. Lui Lennon nu-i plăcea sunetul vocii sale, cerându-i în repetate rânduri producătorului trupei, George Martin, să-i modifice registrul: „Nu-l poţi înăbuşi cu puţin sos de roşii sau ceva?”
* A fost nemulțumit de toate înregistrările trupei The Beatles. Printre discuţiile pe care le-a purtat cu George Martin, la un an după ce trupa s-a despărţit, Lennon i-a făcut acestuia propunerea de a reimprima fiecare melodie înregistrată cu The Beatles. Complet uimit, Martin l-a întrebat: «Chiar şi „Strawberry Fields Forever”?». «Mai ales „Strawberry Fields”», a replicat Lennon.
* A fost singurul dintre cei patru colegi ai săi care nu a devenit vegetarian cu normă întreagă. George Harrison a fost primul care a adoptat un stil de viaţă exclusiv vegetarian (conform cu cele mai multe surse, acesta a devenit oficial vegetarian în 1965). Paul McCartney s-a alăturat regimului câțiva ani mai târziu, iar Ringo a devenit vegetarian nu atât din motive spirituale, ca în cazul lui McCartney și Harrison, cât din cauza unor probleme de sănătate. A jonglat şi Lennon cu vegetarianismul prin anii ′60, dar mereu se întorcea, într-un fel sau altul, la consumul de carne.
* Adora să joace Monopoly. În timpul turneelor cu Beatles, Lennon era un împătimit de Monopoly, fiind adesea surprins jucând în camera de hotel sau în avion. Îi plăcea să se ridice atunci când arunca zarurile și era înnebunit după „proprietățile” Boardwalk și Park Place. Nu-i păsa dacă pierdea jocul, atâta timp cât avea Boardwalk și Park Place în posesia sa.
* A fost ultimul dintre membrii trupei care a învăţat să conducă. Lennon şi-a luat permisul de conducere la vârsta de 25 de ani (la 15 februarie 1965). Poate şi din această cauză, era adesea considerat un șofer teribil. Într-un final a renunțat la şofat, după ce în 1969, a fost implicat într-un accident în urma căruia a avut nevoie de 17 copci. De atunci, Lennon a apelat întotdeauna la un șofer particular.
* Primul instrument la care a învăţat să cânte a fost armonica.
* Ultima dată când s-a întâlnit cu Paul McCartney a fost pe 24 aprilie 1976. McCartney l-a vizitat pe Lennon în apartamentul său din New York. Se uitau împreună la show-ul „Saturday Night Live”, când, în glumă, producătorul Lorne Michaels, a oferit membrilor trupei 3000 de dolari pentru a veni în direct la emisiune. Lennon și McCartney au vrut, într-un impuls de moment, să ia un taxi pentru a se îndrepta spre studioul televiziunii, dar în cele din urmă au decis să renunţe întrucât Lennon era prea obosit. (Păcat, am spune noi! Ar fi fost, poate, unul dintre marile momente din istoria televiziunii.)
* Lennon a fost cel care inițial trebuia să cânte vocea principală a primului single Beatles din 1962, „Love Me Do”, dar pentru că era singurul care ştia să cânte la armonică, Paul McCartney a fost cel care a preluat „conducerea”. Lennon a fost vocea dominantă în marea majoritate a melodiilor trupei, dar McCartney a preluat conducerea pe acest prim single.
* „Avem nevoie doar de dragoste” a fost cel mai inspirat vers pe care l-a scris vreodată. Un prieten l-a întrebat o dată pe Lennon care a fost versul său preferat. Răspunsul acestuia nu a întârziat să apară: „E ușor: Avem nevoie doar de dragoste.”
* John Lennon a fost un reper în modă. Părul, când scurt, când lung, mustaţa, ba stufoasă, ba tunsă, ochelarii rotunzi cu lentile colorate, stilul vestimentar, toate au impus de fiecare dată o anumită deprindere colectivă, diferitele lui înfăţişări sau feluri de a se prezenta fiind imitate chiar şi în zilele noastre.
* Chitara Rickenbacker din 1964, deţinută de John Lennon, urma să fie scoasă la licitaţie de Casa Julien, în zilele de 4 şi 5 decembrie anul acesta, în Beverly Hills, California, fiind estimată la o valoare de 800.000 de dolari.
* John Lennon a avut o copilărie dură. S-a născut la începutul celui de-al Doilea Război Mondial şi nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. Când Alfred Lennon s-a întors din război, în 1944, Julia Lennon era însărcinată cu copilul unui alt bărbat.
* Pe 15 iulie 1958, când John avea 18 ani, mama lui a fost lovită de o maşină şi a murit, imediat după ce îşi vizitase fiul, pe John, care se mutase împreună cu mătuşa lui, Mimi Smith.
* Ultimul fotograf care l-a pozat pe Lennon a fost Paul Goresh. În mod ironic (și din păcate), Lennon a semnat un album pentru persoana care avea să-l asasineze câteva ore mai târziu. Lennon a semnat o copie a ultimului său album, „Double Fantasy”, pentru Mark David Chapman. Mai târziu, în aceeași zi, Lennon a revenit de la studioul de înregistrare, unde a fost împușcat de Chapman, aceeași persoană, pentru care, cu câteva ore înainte, semnase cu amabilitate un autograf. Într-un mod cu totul morbid, Paul Goresh s-a strecurat în morgă și făcut o fotografie a corpului neînsufleţit al lui Lennon înainte de a fi incinerat.
* Locul unde se află rămăşiţele lui rămâne încă necunoscut. Locul în care se află cenuşa lui John Lennon nu a fost niciodată dat publicităţii. Se presupune că urna se află în posesia lui Yoko Ono, deşi există şi speculaţii potrivit cărora o parte din cenuşă ar fi fost împrăştiată în Strawberry Fields Memorial din Central Park, New York. Ceea ce este însă mai important este că atât Yoko Ono, cât şi Paul McCartney au cerut public ca numele autorului crimei să nu mai fie pronunţat, pentru că astfel i se îndeplineşte dorinţa acestuia de a fi o celebritate.
* Prima dată când l-a întâlnit pe Lennon, Yoko Ono nu a ştiut că acesta făcea parte din trupa The Beatles.
* Unul dintre pictorii favoriţi ai lui Lennon a fost Henri Matisse (1869-1954), strălucit reprezentant al artei secolului al XX-lea şi, totodată, unul dintre principalii inițiatori ai artei moderne.
* A fost fascinat de numărul 9. Lennon s-a născut la 9 octombrie 1940, iar fiul lui, Sean, s-a născut la 9 octombrie 1975. A scris cântecele “9 Dream” (de pe al nouălea album solo al său, “Walls and Bridges” care a fost lansat în a noua lună a anului 1974 şi a ajuns până pe locul 9 în topurile din Statele Unite) şi, cu Beatles, „One After 909” şi „Revolution 9”. Coincidenţă sau nu, locuia în apartamentul cu numărul 72 (7+2=9), de pe Strada 72 din New York.
* Când vorbea, Lennon cerea atenţie. Şi chiar avea de ce! Oamenii doreau să-i cunoască părerea asupra subiectelor de interes. Într-un interviu din 1987, Paul McCartney a recunoscut că ceilalţi trei Beatles îl idolatrizau pe John drept un Elvis Presley (1935-1977) al lor, recunoscându-l drept lider nu doar datorită vârstei, ci şi datorită inteligenţei şi agerimii sale deosebite.
* Lui Lennon îi plăceau noile apariţii tehnologice din zona muzicii şi chiar le scotea în evidenţă, ori de câte ori avea ocazia. În 1960, Beatles a influenţat în mod pozitiv modul în care se făceau înregistrările muzicale. Trupa a avut un impact major în privinţa sunetului şi a tehnicilor, precum feedback-ul audio şi sampling-ul. John era un maestru şi îşi petrecea ore în şir în studio, experimentând. La începutul anilor ′60, John a vrut să ştie de ce basul dintr-o înregistrare a unui anume Wilson Pickett suna mai tare şi mai bine decât bass-ul Beatles. Aşa că au experimentat, poziţionând un microfon şi un difuzor exact în faţa bass-ului, fapt ce a avut darul de a muta diafragma celui de-al doilea difuzor pentru a produce curent electric. A fost prima oară în istorie când sunetul de bass s-a auzit în toată plenitudinea lui.
Nu puteam încheia acest articol fără a-l cita pe John Lennon, declaraţiile lui inspirate, fiind şi astăzi surse de idei creatoare pretutindeni în lume. Iată ce afirma acesta în legătură cu transmiterea valorilor culturale din anii ′60 – ′70 generaţiilor viitoare:
„Măreţia anilor ′60 este că eram cu toţii plini de speranță și apoi toată lumea a devenit deprimată şi descurajată, iar perioada anilor ′70 a fost teribilă; anii șaizeci nu au fost, aşadar, naivi și inocenţi. Și șaptezecii au avut însă partea lor de glorie, adică știți voi, machiajul și mişcările senzuale de pe ringurile discotecilor. Nu neg, însă, niciuna din cele două perioade. Sămânţa a fost plantată în anii șaizeci – și, probabil, şi în timpul generațiilor dinainte – dar ceea ce s-a întâmplat în anii șaizeci a constat în înflorirea deplină, în feminism şi feminizarea societății, în meditație şi gândul pozitiv pe care oamenii ar trebui să le practice în toate domeniile vieții. Acesta este rezultatul direct al anilor șaizeci. Poate că în anii șaizeci am fost naivi, nu am primit o lume minunată doar de flori, pace și ciocolată și, nu a fost totul frumos și extraordinar, nu am primit tot ceea ce ne-am fi dorit, precum copii, și toată lumea s-a îmbufnat. Doar am cântat rock and roll, nu am făcut nimic altceva. Şi acum ce vom face? Vom sta în casă şi ne vom plânge că lumea este un loc urât şi oribil pentru că nu ne-a dat tot ceea ce am cerut noi cu glas tare, nu? Să strigi cu voce tare nu este de-ajuns! Ceea ce au făcut anii ′60 a fost să ne arate posibilităţile și responsabilităţile pe care le-am avut cu toţii. Nu ei au fost răspunsul! Ei doar ne-au dat o bucăţică din totalitatea posibilităţilor. Și, probabil, în anii optzeci toată lumea va spune hai să proiectăm din nou partea pozitivă a vieții! Lumea se întâmplă de foarte mult timp, nu? Şi probabil, se va mai întâmpla pentru foarte mult timp de-acum înainte … „
Autor: Alina Andrei
