În fiecare an, pe 27 decembrie, în cea de-a treia zi a Marelui Praznic al Naşterii Domnului, este sărbătorit Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, primul martir creştin. Ştefan, care era de neam ales şi provenea din seminţia lui Avraam, a fost unul dintre cei şapte diaconi aleşi de Sfinţii Apostoli, din motive pastoral-misionare, după cum relatează Sfântul apostol şi Evanghelist Luca în capitolul 6 din Faptele Apostolilor: evreii din afara Palestinei (numiti elinişti), de cultură şi limbă greaă, aveau sinagoga lor aparte, la Ierusalim, şi oficiau slujbele în limba greacă, nu în limba ebraică.
La un moment dat aceştia s-au plâns că la distribuirea zilnică a bunurilor, în special a hranei, văduvele eliniste nu mai ajungeau să primească aceste ajutoare. Întrucât doar Sfinţii Apostoli aveau misiunea de a rosti rugăciunile, de a frânge pâinea – împărtăşania, şi de a catehiza în cadrul întrunirilor liturgice, au propus mulţimilor să fie aleşi „şapte bărbati cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, pe care să-i rânduiască pentru această slujire.
Au fost, astfel, aleşi: Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae. Ştefan, cel care se bucura de întâietate în rândul diaconilor, fiind arhidiacon, a atras mânia evreilor prin minunile pe care le săvârşea, aceştia promovând martori mincinoşi care l-au acuzat pe Ştefan că necinsteste credinţa ebraică.
Ştefan a fost dus la Sinedriu, unde a ţinut o predică în care a afirmat că poporul evreu a ignorat şi a respins tot binele pe care Dumnezeu a vrut sa îl facă, a reamintit de conflictul dintre Israel şi Dumnezeu, în toată perioada de după Moise, şi a arătat diferenţa dintre Lege (Decalog) şi Evanghelie – căci potrivit unei tradiţii ebraice, Moise a primit Legea în Sinai, de la îngeri, deci cu un rol secundar în comparaţie cu Evanghelia, care vine direct de la Dumnezeu, prin Iisus Hristos. Mânia evreilor a atins cote maxime, astfel că Ştefan a fost scos din Cetate şi a fost omorât cu pietre, el devenind primul martir creştin.
Inima mucenicului Ştefan a fost o oază de credinţă, o văpaie de dragoste mai mare decât moartea, de unde a apărut iertarea duşmanilor, în clipa în care îşi dădea duhul, sub o ploaie de pietre. Ştefan spunea atunci „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”.
Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea Sfântului Ştefan, fiindcă pe locul unde a fost ucis el se afla un tânăr pe nume Saul, fariseu din Tarsul Ciliciei, care păzea hainele celor care aruncau cu pietre în Ştefan, cel care a devenit din cel mai mare prigonitor al creştinilor, Apostolul Neamurilor.
Astfel, Mântuitorul Hristos se arată lui Saul întrebându-l pentru ce îi prigoneşte pe creştini şi atunci are loc momentul transformării inimii lui Saul în ”vas curat şi cinstit” devenind marele apostol al omenirii, Sfântul Apostol Pavel, stâlpul creştinătăţii şi propovăduitorul neînfricat al lui Hristos.
Sfânta Tradiţie arată că în timp ce mulţimea îl ucidea cu pietre pe Sfântul Ştefan, pe o ridicatură de pământ, stăteau şi priveau, dându-i putere de a suferi cu demnitate martiriul, însăşi Maica Domnului însoţită de Sfântul Ioan, ucenicul Domnului.
La biserica ridicată în cinstea Sfântului Ştefan pe colina de la capătul Văii Iosafat (identificată cu Valea Cedrilor – Chedron – din Cetatea Ierusalimului), vin şi se roagă numeroşi creştini din toate părţile lumii, iar în apropierea bisericii se afla una din cele şapte porţi ale cetăţii, care poartă numele Sfântului Ştefan indicând astfel poarta prin care a fost scos din cetate şi ucis cu pietre.
În limba greacă, Ştefan înseamnă „coroană” şi se referă atât la râvna de care acesta a dat dovadă în a face cunoscută lucrarea lui Iisus Christos, cât şi la faptul că el este primul dintr-un nesfârşit şir de martiri din lumea creştină.
De sărbătoarea Sfântului Ştefan se legă mai multe tradiţii şi obiceiuri.
Astfel, o veche tradiţie, arată că cei care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase, este bine să aducă în casa lor o icoană a Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi. Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.
Se spune că în ziua praznicului, este de preferat să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie. De Sfântul Ştefan se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachete cu mâncare se împart şi unor persoane tinere, care poartă numele mucenicului Ştefan. De asemenea, tot în această zi se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească.
În unele zone din ţara noastră există tradiţia preparării „Pâinicillor Sfântului Ştefan”, dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, de formă rotundă – amintind de pietrele cu care a fost ucis, produse care se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart săracilor.
Să mai amintim că, în ţara noastră, în această zi este sărbătoare onomastică pentru circa 305 de mii de bărbaţi şi 120 de mii de femei, care poartă nume ca Ştefan, Ştefana, Ştefania, Fănica, Fane, etc.
Răzvan Moceanu
