Recunoaşterea alegerilor separatiste din Donbas ar putea duce la noi sancţiuni împotriva Rusiei

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Federaţia Rusă, Vygaudas Usackas, a avertizat, miercuri, că recunoaşterea de către Moscova a alegerilor separatiste din autoproclamatele republici populare Doneţk şi Luhansk ar putea duce la noi sancţiuni împotriva Rusiei. „Acest lucru (recunoaşterea alegerilor organizate de separatişti, n.red) nu va contribui la interesul pe care îl avem în UE cu privire la reexaminarea sancţiunilor. Suntem surprinşi de faptul că Rusia este pregătită să trimită observatori la alegerile organizate de autorităţile autoproclamate şi care sunt contrare acordurilor de la Minsk” – a precizat Usackas. Diplomatul european a mai menţionat că este puţin probabil ca acest pas al Moscovei să contribuie la detensionarea situaţiei şi restabilirea încrederii în ceea ce priveşte punerea în aplicare a acordurilor de pace. De asemenea, reprezentantul UE şi-a exprimat regretul că situaţia din Ucraina dobândeşte caracteristicile unui conflict „îngheţat”, „care nu va aduce beneficii nici localnicilor, nici ruşilor, nici relaţiei dintre UE şi Rusia”. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a indicat, marţi, că Rusia va recunoaşte rezultatele alegerilor legislative şi prezidenţiale ce urmează să fie organizate duminică, 2 noiembrie, de către rebelii proruşi în regiunile pe care le controlează.

www.korrespondent.net – 30 octombrie