Nu este pentru prima dată când specialiştii susţin că un consum zilnic de fructe poate face minuni în prevenirea unor afecţiuni. De exemplu, banalul măr, pe care puţini îl consumă, este un excelent „medicament” în lupta cu multe boli, unele care pot fi fatale.
Dacă toţi britanicii de peste 50 de ani ar mânca un măr pe zi, în această ţară ar putea fi evitate în fiecare an 8.500 de decese cauzate de atacuri de cord şi atacuri cerebrale, susţin cercetători citaţi de BBC. Merele – şi fructele în general – pot avea aceleaşi efecte benefice pentru sănătatea cardiovasculară ca unele medicamente specifice, cum sunt statinele, şi, în acelaşi timp, nu au efecte adverse, subliniază cercetătorii de la Universitatea Oxford în studiul publicat în „British Medical Journal”.
Potrivit concluziilor acestora – care se bazează pe simulări, nu pe cercetări ştiinţifice directe -, dacă adulţii de toate vârstele ar consuma o porţie în plus de fructe şi legume pe zi, ar putea fi evitate chiar 11.000 de decese din cauze cardiovasculare în fiecare an.
În prezent, peste două treimi dintre adulţi nu consumă cele cinci porţii recomandate de fructe şi legume pe zi, după cum arată sondajele realizate în Marea Britanie.
www.ecology.md – 29 decembrie
Ada Ionescu