De la aliaţi s-a primit informaţia că sunt bulgari care luptă de partea „Statului Islamic”, a declarat pentru ziarişti ministrul bulgar interimar al apărării, Velizar Şalamanov. Ştirea despre astfel de cazuri, primită de la aliaţi, este foarte alarmantă, a fost răspunsul ministrului la o întrebare pusă de jurnalişti, dar nu a dorit să furnizeze detalii, adăugând că riscul pe care îl reprezintă „Statul Islamic” este mare şi de aceea există o coaliţie internaţională condusă de SUA. „Joi am avut posibilitatea, împreună cu şeful apărării bulgare şi cu comandantul Forţelor Aeriene Bulgare, să vizitez în Marea Mediterană port-avionul „George Bush” şi să mă conving de deosebita pregătire şi forţă a aliaţilor Bulgariei. Dar consider că în calitate de parte a NATO şi a UE, Republica Bulgaria trebuie şi ea să dezvolte capacităţi pentru acest tip de operaţii, întrucât în prezent nu avem astfel de capacităţi şi aceasta este o ocazie pentru a reflecta mai serios la problemele înarmării”, a mai comentat Velizar Şalamanov.
Standart – 30 octombrie