Într-un interviu acordat ziarului german „Bild” preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat NATO că doreşte „să domnească” în Europa. Şeful statului rus a atras atenţia asupra caracterului negativ pe care îl are apartenenţa ţărilor est-europene la NATO. „Ce, oare în statut stă scris că NATO este obligată să primească pe cine vrea? Nu. Sunt necesare criterii, condiţii. Dacă ar fi voinţă politică, toţi ar putea s-o facă, dacă ar dori. Nu au vrut pur şi simplu; au vrut să domnească. S-au aşezat pe acest tron. Şi mai departe? Acum analizăm situaţiile de criză” – a declarat Putin. Mai mult decât atât, întrebat dacă „există doi Putin – unul până în 2007, când liderul rus era tânăr şi deschis dialogului, şi altul după acest moment”, Putin a declarat că punctele sale de vedere nu s-au schimbat în ultimii 15 ani. „Nu m-am schimbat niciodată. În primul rând, astăzi mă simt tânăr. Am fost prieten şi rămân prieten cu Schroeder. Nimic nu s-a schimbat” – a declarat liderul de la Kremlin. În această perioadă, a arătat Vladimir Putin, nu s-a schimbat nici atitudinea sa faţă de multe probleme politice.
După cum informează Rosbalt, materialul a apărut pe site-ul ziarului „Bildt”, având drept titlu una din afirmaţiile lui Putin: „Frontierele nu sunt importante pentru mine”. În interviu preşedintele rus s-a referit la legăturile dintre Rusia şi NATO, la anexarea Crimeei, la colaborarea cu Angela Merkel.
www.rosbalt.ru – 11 ianuarie