Cursurile în şcolile şi grădiniţele din Bucureşti şi Ilfov vor fi suspendate mâine din cauza viscolului, a anunţat Ministerul Educaţiei. Decizia a fost luată de inspectoratele locale şi potrivit purtătorului de cuvânt, Marian Banu. Tot mâine se va analiza şi dacă este nevoie ca şcolile să fie închise şi în zilele următoare. La această oră Ministerul Educaţiei aşteaptă să primească informări şi de la alte inspectorate din judeţele aflate sub cod portocaliu de vreme nefavorabilă. Deja, potrivit corespondentei RRA, Clementina Tudor, şi în judeţul Ialomiţa, s-a decis închiderea tuturor şcolilor pentru mâine. Şi Inspectoratul Şcolar Braila ia în calcul posibilitatea închiderii unor unităţi şcolare din judeţ, mai transmit corespondenţii RRA.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 ianuarie