Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Victoria Nuland, asistentul pentru Afaceri Europene si Eurasiatice al secretarului de stat al SUA

Preşedintele Klaus Iohannis a primit-o, astăzi, la Palatul Cotroceni, pe Victoria Nuland, asistentul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al secretarului de stat al SUA. Preşedintele a subliniat că în ultimul an nu toate lucrurile au mers în direcţia dorită, în timp ce oaspetele american a precizat că vizita sa la Bucureşti constituie o şansă de a stabili obiectivele comune pentru acest an. Victoria Nuland a mai discutat, astăzi, şi cu secretarul de stat pentru afaceri strategice din Ministerul de Externe, Daniel Ioniţă, despre dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale, în special în domeniul energiei şi al asigurării securităţii energetice. Cei doi oficiali au abordat şi tema securităţii în această regiune, precum şi necesitatea adaptării Alianţei Nord Atlantice la provocările mediului de securitate. Tot astăzi, oaspetele american s-a întâlnit şi cu ministerul apărării, Mihnea Motoc, cu care a discutat în special despre cooperarea militară bilaterală, apreciată drept consistentă şi pragmatică, atât în cadrul proiectelor strategice dezvoltate în ţară, cât şi în teatrele de operaţii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 ianuarie