Situaţia s-a mai calmat la Chişinău, iar şedinţa de depunere a jurământului de către membrii noului guvern a avut loc aseară târziu

Situaţia s-a mai calmat la Chişinău, după protestele violente în urma învestirii de către Parlament a guvernului condus de Pavel Filip. Mii de manifestaţii, strânşi la apelul partidele proruse, conduse de Igor Dodon şi Renato Usatîi, dar şi a Platformei „Demnitate şi Adevăr”, au cerut dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri anticipate. O parte dintre manifestanţi au spart uşa din spate a clădirii Parlamentului, au intrat în sediu şi au distrus mobilierul. Ulterior, forţele de ordine i-au evacuat din sediul Parlamentului. 13 persoane au fost rănite, între care 8 poliţişti.

La această oră, un număr mai mic de manifestanţi sunt în faţa clădirii, unde au aprins focuri, cu intenaţia de a rămâne peste noapte. Şedinţa de depunere a jurământului de către membrii noului guvern a avut loc aseară târziu – potrivit unor surse din cadrul Preşedinţiei Republicii Moldova, citate de Unimedia – ne-a informat Vasile State, de la Radio Chişinău.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 ianuarie