Sute de migranţi şi refugiaţi au rămas blocaţi la graniţa dintre Grecia şi Macedonia, închiderea intermitentă a frontierelor şi noile reguli de trecere afectându-le călătoria spre statele occidentale. Numai sirienii, irakienii şi afgani primesc permisiunea de a trece graniţa, dar chiar şi aceştia trebuie să aibă documente suplimentare şi informaţii detaliate cu privire la destinaţia finală a călătoriei. „În afară de documentele de identificare şi înregistrare, refugiaţii trebuie să se înregistreze la ghişeul poliţiei în momentul în care părăsesc această tabără şi să menţioneze foarte clar ţara de destinaţie. Cu documentul pe care îl primesc la ghişeu trec graniţa, iar poliţia vamală le va verifica acest document. Dacă pe hârtie nu au scris ‘Germania’ sau ‘Austria’, nu li se va permite să intre în Macedonia (FYROM). Deci şi dacă sunt sirieni, afgani sau irakieni, dacă nu merg spre Germania sau Austria, sunt întorşi de la graniţă”, a declarat Gemma Gillie, membru al organizaţiei umanitare Medecins Sans Frontieres (MSF). Situaţia refugiaţilor de război s-ar putea înrăutăţi, mai ales dacă premierul Ungariei, Viktor Orban, va avea câştig de cauză cu propunerile sale. După ce a construit un gard de sârmă la graniţele ţării sale, premierul Orban insistă că autorităţile din Macedonia şi Bulgaria trebuie să facă la fel la graniţele lor cu Grecia, pentru a stopa sau măcar reduce afluxul de migranţi în Europa.
EURONEWS – 23 ianuarie