UDMR îi aşteaptă pe listele sale de candidaţi pe membrii Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) dispuşi să colaboreze cu Uniunea – a anunţat Hunor Kelemen, preşedintele Uniunii, la o conferinţă de presă susţinută joi la Cluj, în urma convorbirilor purtate cu Zsolt Szilágyi, preşedintele PPMT, despre o eventuală cooperare electorală. Hunor Kelemen a afirmat că, din motive tehnice, UDMR consideră propunerea PPMT cu privire la înregistrarea unui partid electoral comun ca fiind irealizabilă. Totodată, Hunor Kelemen a considerat ca fiind inaplicabilă şi propunerea cu privire la întocmirea unei liste de coaliţie în vederea alegerilor locale din iunie. Preşedintele UDMR a precizat că, potrivit unui articol din legea care reglementează desfăşurarea alegerilor locale, organizaţiile minorităţilor pot participa la alegeri doar cu propria lor denumire şi propriul lor logo.
MTI – 28 ianuarie