Secretarul de stat american, John Kerry, a adresat un apel prin care cere Rusiei să influenţeze autorităţile Siriei pentru a înregistra progrese la negocierile de la Geneva. Secretarul de stat american a purtat convorbiri cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, solicitându-i acestuia să exercite influenţă asupra guvernului Siriei în cadrul negocierilor de la Geneva. „În discuţiile purtate cu Lavrov, secretarul de stat american a subliniat necesitatea atingerii unui progres pe linie politică de către toţi participanţii internaţionali ai procesului de reglementare a situaţiei din Siria. El a adresat un apel prin care cere părţii ruse să exercite influnţă asupra guvernului Siriei ca acesta să întreprindă paşi importanţi în asigurarea necesităţilor poporului sirian şi în obţinerea unui progres în negocierile de la Geneva„, a anunţat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, John Kirby. Amintim că la Geneva au debutat vineri negocieri între guvernul Siriei şi reprezentanţii opoziţiei siriene. După cum se preconizează, negocierile inter-siriene vor dura şase luni. Ele trebuie să pună bazele procesului de transmitere a puterii şi să pună capăt conflictului armat din cazua căruia şi-au pierdut viaţa peste 260.000 de persoane, iar milioane de persoane au devenit refugiaţi.
www.rosbalt.ru – 30 ianuarie