România a rămas în urmă cu dezvoltarea infrastructurii, iar acest decalaj împiedică evoluţia ţării – spune, la Bucureşti, preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. El mai adaugă că BERD poate să joace un rol important în finanţarea infrastructurii româneşti de transport, energie sau comunicaţii. De altfel, ţara noastră va beneficia de expertiza acestei bănci pentru implementarea reformelor structurale şi utilizarea fondurilor europene.
Reporter: Iulian Olescu – După ce ieri s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, fiind trecute în revistă cele mai importante evoluţii economice, perspectivele privind climatul investiţional, naţional şi regional, dar şi priorităţile pe care BERD le are în relaţia cu România, astăzi, delegaţia Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, condusă de preşedintele instituţiei, Suma Chakrabarti, a avut discuţii cu membrii Executivului şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. La Palatul Victoria, în prezenţa premierului Dacian Cioloş, a fost semnat şi un acord cadru ce are ca obiectiv susţinerea României în utilizarea eficientă a fondurilor europene pentru proiecte menite să stimuleze dezvoltarea economică şi socială a ţării. Analistul economic Aurelian Dochia spune că, în condiţiile în care România este membră a BERD încă de la înfiinţare acesteia, iar colaborarea din anii precedenţi a fost foarte bună, vizita preşedintelui băncii la Bucureşti este firească şi poate avea efecte benefice.
Aurelian Dochia: Probabil că va contribui la a atrage mai mult atenţia asupra României şi asupra potenţialului de investiţie şi de finanţare care există în ţara noastră. BERD-ul, de fapt, a contribuit în mai multe rânduri în ultimii cinci, zece ani, la diverse proiecte importante. BERD-ul, de exemplu, a participat la multe din marile privatizări pe care le-a făcut România din cei 7 miliarde de euro care sunt investiţi de BERD în România, peste 60% sunt direcţionaţi direct către sectorul privat. Asta este una din marile diferenţe între poziţia BERD-ului şi poziţia altor instituţii financiare internaţionale, cum este Banca Mondială. BERD-ul are libertatea de a se îndrepta direct către sectorul privat şi are o prezenţă importantă în sectorul privat, atât în sectorul financiar, în bănci importante din România, cât şi în diverse alte industrii.
Reporter: În cadrul discuţiilor de la Bucureşti, conducerea BERD şi-a exprimat convingerea că banca se va implica activ în special în anumite sectoare şi direcţii cheie, cum ar fi finanţarea companiilor de stat incluse în programe de reforme structurale, susţinerea IMM-urilor, încurajarea dezvoltării pieţei de capital şi a calităţii mediului antreprenorial. BERD va utiliza experienţa sa internaţională pentru a sprijini reformele sectoriale şi a defini priorităţile operaţionale în câteva domenii importante, cum ar fi energia sustenabilă, serviciile publice, atragerea resurselor private, introducerea unor mecanisme alternative de finanţare şi, mai ales, dezvoltarea infrastructurii. Analistul economic Aurelian Dochia explică modul în care Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare se poate implica în acest ultim domeniu.
Aurelian Dochia: BERD-ul ar putea să ne ajute în două feluri: pe de o parte, pentru că ar putea să aibă o expertiză în ceea ce priveşte pregătirea unor proiecte de infrastructură care să ne ajute în atragerea de fonduri europene şi, pe de altă parte, fără îndoială, cofinanţarea acestor proiecte cu sprijinul BERD-ului ar putea de asemenea să ajute foarte mult guvernul român. Totuşi să nu ne facem iluzii, pentru că toate aceste proiecte nu pot să fie avansate decât cu participarea şi cu îmbunătăţirea procedurilor la nivel local. Noi avem multe probleme în privinţa asta. Din cauza aceasta majoritatea proiectelor au mers foarte greu şi, atunci când au pornit, de multe ori s-au împotmolit pe parcurs, s-a descoperit că fie nu sunt exproprierile făcute, fie că nu sunt anumite avize tehnice luate ş.a.m.d., şi fără îndoială că asta nu poate să fie rezolvată decât de autorităţile române şi de îmbunătăţirea procedurilor pe care le aplicăm noi.
Reporter: De la începutul activităţii sale în România, BERD a investit aproximativ 7 miliarde de euro şi a mobilizat încă 14 miliarde din alte surse de finanţare.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI