Realizator: Domnule Albulescu, vă mulţumesc încă o dată pentru acceptul de a vă lua acest interviu.
Mircea Albulescu: Mulţumesc foarte mult şi eu încă o dată, să dea Dumnezeu ca cei care ne ascultă să se bucure că au avut ocazia să fie cu noi împreună şi dacă nu o să ne placă, nu ştiu ce le fac.
Realizator: Dincolo de marile dumneavoastră iubiri – teatrul, filmul, poezia, proza aş mai adăuga şi radioul, din câte ştiu.
Mircea Albulescu: În primul rând, nu este şi radioul, în formulare dumneavoastră, ci este „mai întâi şi mai de toate”, radioul. Pentru că eu am intrat pentru prima oară într-o cabină de radio împreună cu tatăl meu, Vasile Albulescu, dirijor de fanfară militară în regimentul de jandarmi pedeştri şi acolo l-am văzut printre geamurile acelea multe-multe pe domnul ingineri Buican şi care cu tata împreună, după ce tata cânta vreun sfert de oră un program de muzică din asta dimineaţa, mergeam împreună şi ei beau o bere şi eu mâncam o prăjitură. Astea sunt începuturile mele. După aceea, am avut norocul extraordinar ca ceea ce se cheamă meşterul Mihai Zirra, cine nu ştie numele ăsta să pună mâna pe carte să vadă ce om nemaimpomenit a fost în teatrul radiofonic, pe urmă domnul Moruzan şi aşa mai departe, am ajuns ca, aşa cum se scrie, nu am scris eu, au zis dânşii, că e vorba de sute şi sute de apariţii radiofonice în teatrul radiofonic şi în alte emisiuni culturale. De altminteri, ca să răsplătesc într-un fel norocul pe care l-am avut cu radioul, în momentul când la universitate mi s-a spus domnule, trebuie neapărat să îţi dai doctoratul, dar de ce – zic – că nu vreau să consult pe nimeni, nu îmi trebuie medicina mie… Nu, nu, nu se poate şi atunci spre – haideţi să spunem aşa, relativa invidie a câtorva colegi, colege am ales teatrul radiofonic, lucrarea mea de doctorat care stă acolo sus într-un cui. Bun, deci în ceea ce priveşte teatrul radiofonic şi viaţa mea de acolo, este o iubire veche, foarte veche şi care sper ca atunci când nu mă voi ţine deloc picioarele, să pot să mai iubesc în continuare drepturi în microfon.
Realizator: Domnule Albulescu, m-a bucurat foarte mult locul ocupat de către radio în sufletul dumneavoastră, nu mă aşteptam, sincer să spun, să îl puneţi pe primul loc.
Mircea Albulescu: Da, este clar. Nu are cum să fie, pentru că sutele şi sutele de spectacole, de emisiuni radiofonice la care am fost nu se compară cu suta de prezenţe pe scenă sau cu cele 70-80 de prezenţe în cinematografie sau la televiziune.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 noiembrie)
Realizator – Orodel Olaru