Interesul pentru alegerile prezidenţiale este foarte ridicat în comunităţile importante de români din Europa

Corespondenţii RRA informează că interesul pentru alegerile prezidenţiale este foarte ridicat în comunităţile importante de români din Europa. Atât în capitala Spaniei, cât şi în cea a Italiei sau a Republicii Moldova s-au format cozi de sute de persoane în faţa secţiilor de votare, procedura fiind ceva mai lentă, pentru că alegătorii trebuie să dea o declaraţie pe proprie răspundere care să evite votul multiplu. La Roma s-a stat chiar şi două-trei ore la rând pentru a se ajunge la urne, iar unele persoane chiar au renunţat să mai voteze. Şi la Chişinău timpul de aşteptare este destul de mare. În Republica Moldova au fost deschise în total 21 de secţii de votare, cu opt mai multe decât la alegerile parlamentare de acum doi ani.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 2 noiembrie