După alegerea sa ca secretar general al Partidului Comunist Român, la 19 martie 1965, Nicolae Ceauşescu a trecut la consolidarea puterii sale numind în funcţiile importante oameni apropiaţi lui. Treptat au fost înlăturaţi din conducerea partidului şi cei care au contribuit la ascensiunea sa (Emil Botnaraş şi Ion Gheorghe Maurer). Au fost înlăturaţi şi cei pe care Ceauşescu îi vedea ca pe nişte rivali la conducerea partidului: Gheorghe Apostol şi Alexandru Drăghici, fost ministru de interne (1952, 1957 – 1965) şi şef al Securităţii Statului (1957 – 1965). Alexandru Draghici a fost acuzat de abuz, de condamnarea unor comunişti fără existenţa unor dovezi. Plenara CC al PCR din aprilie 1968 a făcut o analiză a aşa-numitor greşeli comise de Partidul Comunist în trecut şi a hotărât reabilitarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu care căzuse victimă epurărilor de la începutul anilor ‘50. Cum pe vremea aceea Alexandru Drăghici era ministru de interne şi răspundea direct de arestarea şi interogarea comuniştilor acuzaţi, a fost făcut responsabil de procesul Pătrăşcanu şi a fost înlăturat din toate funcţiile de partid şi de stat. A fost degradat din gradul de general-colonel şi trecut în rezervă cu gradul de soldat (14 noiembrie 1968). Martor al acestor evenimente a fost generalul Neagu Cosma, director al Directiei a III –a de Contraspionaj.
Alexandru Drăghici fusese timp de paisprezece ani şeful Securităţii, deci avea în mână o „măciucă” cu care putea să dea în Ceauşescu. Cel puţin Ceauşescu aşa gândea. Ceauşescu credea că Alexandru Drăghici nu o să se împace cu noua situaţie, că nu o să-l accepte ca şef şi va folosi orice ocazie favorabilă ca să-l răstoarne. Eu care am lucrat mulţi ani cu el, nu ştiu ca Drăghici să fi încercat ceva. Totuşi, Ceauşescu se temea şi a fost preocupat cum să-l dea la o parte. Aşa că tovarăşul Drăghici trebuia înlăturat! Mai întâi l-a promovat în funcţie, l-a făcut vicepreşedinte de guvern. Aşa că un timp Drăghici a cumulat şi funcţia de şef al Securităţii şi funcţia de vicepreşedinte la guvern. Apoi, după o scurtă perioadă, a fost descărcat de funcţia de şef al Securităţii şi a rămas numai ca vice prim-ministru. Oficial a fost o promovare de la ministru la vice prim-ministru. În realitate, Drăghici nu mai era şef al Securităţii. Dar nu a fost suficient. Ceauşescu s-a gândit să-l încurce cu cazul Pătrăşcanu. De ce? Pentru că o parte din ancheta lui Pătrăşcanu şi pregătirea procesului s-a făcut la Ministerul de Interne, la Securitate unde Drăghici fusese şef. Aşa că Ceauşescu l-a chemat pe Ion Stănescu care era minstrul de interne şi i-a zis: „Despre cazul Pătrăşcanu, sunt materiale pe la voi. Ia vezi, scoate-le să ne uităm prin ele! …” Ion Stănescu a spus: „Treaba este simplă, tovarăşe Ceauşescu, pentru că dosarele sunt foarte bine ordonate de către Drăghici şi, când mi-a predat funcţia, mi-a predat şi dosarele. Deci, le am la mine pe toate …” ,,Bine. Atunci să le aduci la mine!” Ceauşescu a format o comisie: procurorul general, ministrul justiţiei, şeful cadrelor de la Comitetul Central şi alţii … şi ca secretar al acestei comisii de cercetare a cazului Pătrăşcanu l-a pus pe [generalul] Grigore Răduică. Grigore Răduică lucra în Secţia militară de la Comitetul Central al Partidului Comunist Român. Era militar venit din M.F.A. [Ministerul Forţelor Armate] şi transferat în această funcţie. Aşa cum Ion Stănescu, tot militar de carieră, venea din Ministerul de Interne, din Securitate, aşa şi Răduică venea de la armată. Şi a preluat Răduică toate documentele, toate dosarele, şi comisia le-a studiat. S-a întocmit un document din care a rezultat că de fapt Pătrăşcanu a fost o victimă 100%, că povestea cu spionajul englez a fost o invenţie a Securităţii … Eu nu pun în discuţie loialitatea şi patriotismul lui Pătrăşcanu şi competenţele sale profesionale şi intelectuale. L-am cunoscut, era un tip absolut deosebit. Dar, sigur, el a avut nişte legături. Eu nu spun că el a fost un agent al Intelligent Service-ului, dar el a avut nişte legături cu Intelligent Service-ul pentru a studia, pentru a afla situaţia României după ‘45. A avut nişte discuţii şi când a fost la Conferinţa de Pace de la Paris, dar nu însemna că astea erau nişte capete de acuzare care trebuiau să conducă la moarte. Întoarse de Ceauşescu a rezultat că erau nişte invenţii ale Securităţii care să conducă la pedeapsa cu moartea. A fost apoi procesul care a fost foarte bine organizat şi dirijat ca să ajungă Pătrăşcanu la moarte. Asta nu înseamnă că procesul l-a aranjat neapărat Drăghici, aranjamente din astea se fac cu ministrul justiţiei, cu procurorul general, cu adjuncţii lor… În cazul lui Pătrăşcanu a fost o condamnare dirijată. Apoi în Biroul Politic – sau cum s-a chemat atunci – au semnat toţi documentul de condamnare la moarte, adică că sunt de acord cu sentinţa. Ceauşescu, care era atunci proaspăt băgat în Biroul Politic, nu ştia dacă a semnat şi el, aşa că a întrebat: „Eu figurez? Eu am semnat?” Stănescu spune că s-a luminat faţă când a aflat că el nu a semnat. Deci era curat, putea să se bage în cazul Pătrăşcanu oricât de adânc, pentru că el nu era amestecat. Apoi l-au chemat la o plenară a Comitetului Central pe Drăghici, să-l judece pentru abuzurile din Securitate şi, în special, pentru cazul Pătrăşcanu. Şi trebuiau să vină şi cu martori. Aşa că Vasile Patilineţ, care era şeful secţiei militare a Comitetului Central l-a chemat pe generalul Negrea Vasile care era adjunct a lui Drăghici la Securitate.
L-a chemat şi i-a zis: „Băi, Vasile, tu trebuie să vii în plenară şi să spui păcatele lui Drăgici pentru că el va fi judecat. Să vii cu fapte concrete … aşa a cerut tovarăşul [Ceauşescu]….” Patilineţ şi Negrea se cunoşteau, lucraseră împreună pe Banat, Patilineţ pe linie de partid, Negrea fusese şeful Inspectoratului la Timişoara. La care generalul Negrea a zis: „Băi, Patilineţ, eu nu vin cu nimic! Eu nu ştiu alte fapte care să-l apese pe Drăchici. Ce a fost pe aici, le-am zis totdeauna. Ai fost pe la şedinţele de bilanţ, le ştii … Eu nu am chestii de culise şi pe urmă eu nu intru într-un asemenea joc”, „Băi Vasile, tu îţi dai seama refuzul ăsta ce înseamnă?!”, „Îmi dau seama. Dar să-ţi dai şi tu seama ce poate să însemne chestiunea asta.” Şi el nu a vrut să se bage. Atunci [Patilineţ] l-a chemat pe Doicaru care era şeful la DIE [Direcţia de Informaţii Externe] şi i-a zis: „Tovarăşe Doicaru, va fi o plenară cu Drăghici, vor fi demascate abuzurile din Securitate şi abuzurile în cazul Pătrăşcanu. Tu trebuie să vii acolo cu fapte concrete şi să spui, să ajuţi partidul … să elimine răul.” Doicaru: „Eu sunt soldat disciplinat al Partidului [Comunist Român], dacă partidul aşa cere, contaţi pe mine.” Şi la plenară s-a dus Doicaru şi a zis cum a vrut Patilineţ să iasă. Fac o observaţie. Pe Doicaru Draghici l-a susţinut, l-a propus, l-a ajutat să avanseze. Drăghici l-a făcut mare şef pe acest Doicaru.
După plecarea lui Drăghici s-au organizat la Securitate şedinţe de analiză. Întâi cu cadrele de conducere din centrală şi din teritoriu. La aceste şedinţe au fost prezenţi şefi de la partid. Au fost prelucrate abuzurile săvârşite în Securitate, cu trimitere şi la Drăghici.
Aşa l-a îndepărtat Ceauşescu pe Alexandru Draghici.
[Arhiva de istorie orală – Radio România. Interviu realizat de Octavian Silivestru, 10.04.2002]
