Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îi desemneză pe judecătorii care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile locale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îi va desemna azi, în şedinţă publică şi prin tragere la sorţi, pe cei şapte judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerile locale din 5 iunie. În termen de 24 de ore de la învestire, cei şapte vor alege din rândul lor, prin vot secret, pe preşedintele biroului şi pe locţiitorul acestuia. Potrivit legii, din componenţa Biroului Electoral Central mai fac parte preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi 11 reprezentanţi ai partidelor şi ai alianţelor politice şi electorale, ai organizaţiilor minorităţilor naţionale şi un reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 martie