Robert De Niro şi mişcarea anti-vaccin

Un documentar realizat de un fost cercetător britanic care susţine că există o legătură între vaccinuri şi autism a fost retras din programul festivalului de film Tribeca de la New York, a indicat unul dintre fondatorii evenimentului, actorul Robert De Niro. Includerea în program a acestui documentar intitulat „Vaccinarea: de la disimulare la catastrofă”, a provocat critici aprinse, iar prezentarea sa în festival ar fi fost sinonimă cu o raliere la mişcarea antivaccin. „Când am decis prezentarea acestui film, intenţia mea era aceea de a oferi prilejul unei conversaţii pe acest subiect care reprezintă ceva foarte personal pentru mine şi familia mea”, a explicat într-un comunicat actorul, care are un copil autist. „Dar, după ce l-am reexaminat în ultimele zile împreună cu echipa festivalului Tribeca şi cu alte persoane din comunitatea ştiinţifică, am ajuns la concluzia că el ar putea avea chiar un efect contrar celui sperat de mine”, a precizat Robert De Niro. Realizatorul documentarului, Andrew Wakefield, este un fost cercetător care, în 1998, a publicat un studiu în revista medicală britanică „The Lancet” în care afirmă existenţa unei legături între vaccinul combinat împotriva rujeolei, rubeolei şi oreion şi autism. Acest studiu a declanşat o mişcare antivaccin. Potrivit autorităţilor medicale unanime, această mişcare este responsabilă de decese şi epidemii de maladii infantile care pot fi evitate prin vaccinare.

(www.lefigaro.fr – 29 martie)