Detalii privind propunerile UE de reformare a Reglementării Dublin, pentru gestionarea solicitărilor de azil

Uniunea Europeană a prezentat propunerile de reformare a sistemului acordării de azil, ca răspuns la criza imigranţilor. În prezent, potrivit legii europene cunoscute drept Reglementarea Dublin, imigranţii trebuie să solicite azil în primul stat membru UE în care ajung. Însă criza imigraţiei a scos la iveală punctele slabe ale acestei politici, în urma căreia s-a creat o sarcină imensă asupra Greciei şi Italiei, în gestionarea cererilor de azil. Comisia Europeană solicită acum statelor membre să analizeze două opţiuni: de a reforma sistemul actual, prin adăugarea unui mecanism de urgenţă, în cadrul căruia alte state din UE acceptă relocarea refugiaţilor, dacă o ţară este în pericol de a face faţă cu greu afluxului de imigranţi sau de a anula în întregime această reglementare, ce ar urma să fie înlocuită cu un sistem de cote, în care refugiaţii sunt distribuiţi mai uniform între statele membre, transmit corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 aprilie