Theodor Rogalski pianist, dirijor şi compozitor

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

Născut la 11 aprilie 1901 la Bucureşti, Theodor Rogalski s-a format ca artist în trei centre muzicale: Bucureşti, Leipzig, Paris. A început să studieze compoziţia cu Alfonso Castaldi la Conservatorul din Bucureşti (1919-1920), a dirijat orchestra Leipziger Konservatorium trei ani (din 1920) şi şi-a desăvârşit studiile la Schola Cantorum din Paris (1924-1926), la clasa de orchestraţie a lui Maurice Ravel.

Întors în ţară, a devenit pentru scurt timp corepetitor la Opera Română din Bucureşti; apoi a dirijat orchestra simfonică a Societăţii de Radiodifuziune, între 1930-1951. La Radiodifuziune a fost director din 1939 până în 1944 când a fost dat afară – şi reprimit după un an -, de noua administraţie comunistă. Totuşi arta sa era apreciată de vreme ce, în anii ’50, Theodor Rogalski a dirijat orchestra Filarmonicii „George Enescu”.

La începutul activităţii era preocupat mai mult de pian, dar în anii următori pasiunea sa a devenit bagheta de dirijor. Istoria muzicii româneşti consemnează câteva compoziţii, dintre care memorabile au rămas Cvartetul de coarde, Două schiţe simfonice şi Trei dansuri româneşti… Din păcate, s-a stins din viaţă încă tânăr, în 1954, la Zürich.

rogalskiAşadar, numele pianistului, compozitorului şi dirijorului Theodor Rogalski este important nu numai pentru istoria muzicii, dar şi pentru Radiodifuziune. Ascultătorii de radio şi colegii săi îl apreciau şi îl iubeau pentru talentul şi caracterul său nobil, lucruri care reies din articolele revistelor radio şi din mărturiile directe ale celor care au lucrat cu el.

Reproducem câteva rânduri dintr-un portret Theodor Rogalski, apărut în Revista Radiofonia din 28 mai 1933, precum şi transcrierea unui fragment din interviul acordat de dirijorul Emanuel Elenescu Colectivului de istorie orală, cu peste 20 de ani în urmă.

 

Revista Radiofonia

“Reîntors în 1926, d. Rogalski devine corepetitor la Opera Română. Compune mai multe bucăţi, dintre care cea mai interesantă este Dansuri pentru suflători, baterie şi pian […]. Cu aceste Dansuri d. Rogalski şi-a găsit întreaga expresie personală care – lucru foarte rar – se îndreaptă spre homoristic şi caricatură.rogalski 2

Paparudele şi Înmormântarea la Pătrunjel, iată numele celor două dansuri care au dus peste hotare numele tânărului compozitor. Graţie lor, a repurtat succese la Paris, în Italia şi în Polonia. În aceste scene de mahala el caracterizeză, prin motive realiste, prin teme populare şi efecte necunoscute de orchestră, viaţa omului. Vede pe om în tragic şi în comic şi întrezăreşte lacrimile amestecate cu surâsuri. Modul de a compune aceste dansuri, orchestra lui – până atunci necunoscută în România – manifestă limpede tendinţe moderniste.

În 1930, Rogalski devine acompaniator şi şef de orchestră la Radio Bucureşti şi ajunge astfel un nume cunoscut tuturor auditorilor de radio.”

[Radiofonia, 28 mai 1933, p.8]

Emanuel Elenescu, compozitor ṣi dirijor

„Am început emisiunile, cu foarte multă muzică rusească; imediat după 23 august [1944] au forţat orchestra să înregistreze muzică de mase, cântece de mase, patriotice. Nu asculta nimeni, dar noi înregistram! Sigur, am fost obligat şi eu să înregistrez… Iar pe Rogalski l-au dat afară!

Era ceva mai rău decât dictatura, era nesiguranţa, nu puteai să mergi noaptea pe stradă, te jefuia, se făceau crime… A fost o comisie de epurare a celor care erau simpatizanţi cu germanii. Şi ne-a aşezat pe toţi în rând, erau Rogalski, Alfred Alessandrescu, Bobescu, Elenescu, – care nu eram încă dirijor, dar dirijam, în orchestră nu eram numit, eu am fost numit dirijor pe timpul comuniştilor – şi era o comisie de trei femei […] şi doi bărbaţi, unul era Ionescu, care era în Orchestra Radio şi care era stalinist […].

„Dumneata eşti – lui Rogalski – învinuit că ai scris imnul mareşalului Antonescu!„ „Da, am scris imnul mareşalului Antonescu – Rogalski era şi compozitor – pentru că a fost un român bun!„ „O să fiţi epurat pentru că…„ „N-are importanţă chestia asta, eu sunt pianist, compozitor, eu n-am nevoie de Radio ca să trăiesc!„ […] L-au scos din Radio pe Rogalski pe un an.”

[Interviu de S. Iliescu ṣi O. Silivestru, 1994]