România şi Bulgaria îndeplinesc, cu siguranţă, condiţiile de intrare în spaţiul Schengen, iar Comisia Europeană sprijină acest proces. Declaraţia a fost făcută astăzi, de preşedintele acestui for, Jean-Claude Juncker, în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. El i-a răspuns astfel parlamentarului român, Titus Corlăţean, care l-a întrebat care este stadiul aderării celor două ţări, la zona de liberă circulaţie. În opinia oficialului de la Bucureşti, care este şi preşedinte al Comisiei speciale a Parlamentului Român pentru aderarea la spaţiul Schengen, această declaraţie este un element politic foarte important. Potrivit unor surse diplomatice, citate de trimisul Radio România Actualităţi la Strasbourg, Dan Preda, aderarea României, la spaţiul Schengen, s-ar putea desfăşura în două etape, începând din a doua parte a acestui an.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 aprilie)