Etichetă: Organizaţia Naţiunilor Unite
ONU avertizează asupra numărului civililor ucişi în Afganistan
Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat că numărul victimelor în rândul civililor în Afganistan a crescut în 2015 la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată....
Unul dintre principalii suspecţi în cazul genocidului din Rwanda a fost...
Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat că unul dintre principalii suspecţi, responsabili de genocidul din Rwanda, a fost arestat, în Republica Democrată Congo. Ladislas Ntaganzwa...
Avertisment lansat de ONU referitor la situaţia din Etiopia
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a anunţat că este nevoie de un efort major pentru acordarea unui ajutor substanţial în Etiopia, pentru a preveni apariţia...
Preşedintele Klaus Ionannis se va întâlni cu vicepreşedintele Statelor Unite ale...
Preşedintele Klaus Ionannis se va întâlni cu vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden - anunţă Adminstraţia Prezidenţială. Întâlnirea bilaterală va avea loc cu...
Criza emigranţilor – ONU afirmă că „este necesar să se facă...
Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat că "mult mai mult este necesar de făcut" pentru a preveni morţile emigranţilor care încearcă să ajungă în Europa,...
Declaraţie a secretarului general al ONU în urma semnării acordului nuclear
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, priveşte acordul privind programul nuclear al Iranului drept o victorie a diplomaţiei. Cabinetul său a lansat recent următoarea...
Raiduri ale coaliţiei conduse de Arabia Saudită în capitala Yemenului
Raidurile coaliţiei conduse de Arabia Saudită în capitala Yemenului s-au soldat cu decesul a 21 de civili, luni dimineaţă, afirmă rude ale victimelor şi...
ONU lansează un avertisment privind pericolul unui nou focar de holeră...
Organizaţia Naţiunilor Unite avertizează că apariţia unui nou focar de holeră în Sudanul de Sud ar putea afecta mii de copii. Organizaţia umanitară UNICEF...
Coreea de Nord, afectată de cea mai gravă secetă din ultima...
Coreea de Nord a anunţat că se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimul secol, declanşând temeri referitoare la adâncirea crizei de alimente....
ONU susţine că sute de mii de persoane din Sudanul de...
Organizaţia Naţiunilor Unite susţine că sute de mii de persoane din Sudanul de Sud nu au acces la ajutoare de bază în urma retragerii...