Etichetă: situatie
USR le cere președinților Senatului și Camerei Deputaților audierea în Parlament...
Uniunea Salvați România le cere președinților Senatului și Camerei Deputaților audierea în Parlament a responsabililor cu monitorizarea și controlul respectării drepturilor persoanelor vârstnice și...
Vladimir Medinski a declarat că Rusia face doi pași către Ucraina...
Asistentul președintelui Federației Ruse, Vladimir Medinski, şeful delegaţiei Federației Ruse la negocieri, a declarat că Rusia face doi pași în întâmpinare către Ucraina pentru...
Vaccinarea în România
Interesul românilor pentru vaccinare a început să scadă din nou, după ce timp de aproximativ două săptămâni a fost în creștere.
Potrivit celui mai recent...
Situația din Franța, în contextul pandemiei
În Franța, medicii solicită insistent declararea unei carantine la nivel național pentru câteva săptămâni pentru a se reduce presiunea din spitale, din cauze amplificării...
Peste 788.500 de persoane primit cel puţin prima doză de vaccin...
Peste 788.500 de persoane primit cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID în România, iar cei mai mulți dintre ei, mai bine de 562.000,...
Convorbire telefonică a ministrului român de externe cu omologul său mexican
Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a discutat astăzi telefonic cu omologul său mexican pe tema situaţiei românilor cărora le-a fost refuzată intrarea pe teritoriul...
Situaţia vaccinărilor în lume
Din luna decembrie au început vaccinările în foarte multe ţări ale lumii. În ceea ce priveşte distribuirea şi organizarea vaccinării populaţiei însă, există mari...
Situaţia COVID-19 în România
6171 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate astăzi de autorități, din peste 25.000 de teste efectuate. Au fost și 204 decese, iar...
Situaţia îmbolnăvirilor cu Covid-19 în România
Autorităţile au anunţat, cu puţin timp în urmă, 4.013 cazuri noi de coronavirus, din aproape 30.000 de teste.
Bilanţul depăşeşte astfel 168.000 de îmbolnăviri de...
Situaţia COVID-19 în lume potrivit statisticilor OMS
Cazurile de COVID-19 în întreaga lume se apropie de 31 de milioane, iar numărul deceselor a depășit 958 de mii, arată datele publicate astăzi...