Etichetă: UE
Discursul preşedintelui României, Klaus Iohannis, la recepţia de Ziua Europei
"Dle preşedinte Ion Iliescu, dle preşedinte Emil Constantinescu, Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinţia Voastră, stimaţi reprezentanţi ai cultelor, dle prim-ministru, doamnelor şi domnilor miniştri, stimaţi...
Sondaj INSCOP Research
Două treimi dintre români consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje, conform unui sondaj realizat de INSCOP Research la...
La Bucureşti încep astăzi manifestările dedicate Zilei Europei
La Bucureşti încep astăzi manifestările dedicate Zilei Europei marcată la 9 mai. În 1950 s-a făcut primul pas spre crearea Ununii Europene de astăzi,...
Cineva din UE nu doreşte implementarea Acordului de la Minsk în...
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat marţi "pe cineva din Uniunea Europeană" că încearcă să se asigure că nu se va aplica...
Bulgaria preia preşedinţia Forumului Salzburg de la 1 iulie
Vicepremierul şi ministru de interne al Bulgariei, Rumiana Băcivarova, participă la Forumul Salzburg de cooperare regională în domeniul securităţii interne din cadrul UE, informează...
Grecia și creditorii ei europeni fac progrese în cadrul negocierilor
În cele din urmă, Grecia și creditorii ei europeni fac progrese în cadrul negocierilor, la numai după câteva zile după ce ministrul grec al...
„Toate ţările europene îşi pot permite să primească imigranţi”
NÉPSZABADSÁG (Ungaria), 3 mai 2015 - UE trebuie să înţeleagă că nu poate construi ziduri în faţa imigranţilor care se refugiază din ţările aflate...
Date ale Eurostat cu ocazia zilei de 1 mai
Cu prilejul Zilei Internaţionale a Muncii, pe 1 mai Biroul de Statistică al UE, Eurostat, a dat publicităţii mai multe date privind munca în...
Comisia Europeană propune extinderea colaborării cu Balcanii de Vest pentru combaterea...
Prin alocarea unor fonduri și cooperarea în domeniul securității, UE va ajuta statele din Balcanii de Vest și alte țări aflate la granițele Europei...
24 CEASA: Troica de la Craiova este o nouă lovitură pentru...
În 5-6 ani, Rusia va rămâne fără un partener apropiat în Balcani
Obiectivul Troicii de la Craiova, înţelegerea dintre Bulgaria, România şi Serbia, nu se...